Prieten cu foarte mulţi oameni şi respectuos cu toată suflarea din cartier, nea Titi Cojocaru are casă şi masă pe strada Caşin. Această stradă-i mai degrabă o uliţă de burg medieval, uitată de partid şi de stat. Şi nu-i nici lungă, nici scurtă; nu-i nici înfundată, nici desfundată; nici curată, nici murdară; nici luminată, nici iluminată. Are numai nord şi sud; şi foarte mulţi câini; şi-i paralelă cu strada Frunzei, cam la cincizeci de metri distanţă; şi-i populată cu orăşeni unul şi unul, care ştiu să sfinţească locul; în frunte cu nea Titi, desigur.
Cum ziceam, omul ăsta-i mană cerească în zonă. Cum, de altfel, e şi amicul său etern, Neculai Petrache, un mecanic delicat, îndrăgostit până în măduva cozii, holtei şi haihui, pus mereu pe glume, dar şi pe treabă foarte serioasă, la o adică. Când se întâlnesc, trebuie musai să se ducă vestea. Altfel, întâlnirea nu are sens şi-i trecută la evenimente ratate.
În spatele bojdeucii lui Petrache Neculai, într-un căsoi care inspiră numai răceală şi fugă, locuieşte domnul D. Îi scriu doar iniţiala numelui, fiindcă aşa îl ştie şi-l respectă şi-l recunoaşte lumea.
Oleacă mai înapoia timpului prezent, într-o toamnă deosebit de frumoasă, dar imprevizibilă şi ciufută, nea Titi, însoţit de doi serioşi, îl abordează pe domnul D, iar cei doi îi propun acestuia un chilipir de zile mari şi nopţi fermecate: o basculantă cu lemne şi douăzeci de găini. Bineînţeles, fără să stea prea mult pe gânduri, fără să mediteze transcendental, domnul D pică de acord cu propunerea serioşilor providenţiali. Preţul acestui chilipir? o sumă foarte mică, dacă o raportăm la piaţa albă; o nimica toată, după cum constată tuspatru!... Sigur că da! negustorii bat palmele, se bucură ca de o treabă mare, le sticlesc ochii de satisfacţia pe care numai un lucru făcut pe îndelete ţi-o poate oferi!... Iată, domnul D le dă patru milioane de lei celor doi, drept avans şi garanţie a ţinerii de cuvânt, a respectării "contractului" tacit, restul urmând a fi achitat când răstoarnă lemnele şi găinile în curte. Domnul D este rugat să deschidă porţile cele mari, negustorii plecând după colţ, pe o stradă alăturată şi bine ascunsă de ochii clevetitorilor şi a legii, să aducă basculanta!... Sigur că da! au trecut câteva toamne de când domnul D aşteaptă să se folosească de chilipir, dar nici în vis măcar nu au mai apărut lemnele de foc şi marfa cu pene!... Până la urmă, domnul D a închis porţile mari şi scârţâitoare ca stejarul lui Păcală, şi gata!... Sigur că da!
