După o noapte de bucurie ca la uşa cortului, dezertorul negru începe să nu se mai simtă în largul lui, adică liber, departe de obligaţia şi de severitatea militară. Începe să-i fie frică, se uită pe drumuri, nutrind speranţa să nu vadă vreo patrulă căutându-i şi mirosindu-i urmele. Piranda şi puradeii îl întreabă de ce-i aşa întunecat. Zice că a făcut o boacănă. Că, de fapt, nu-i în permisie, cum a croncănit cu o seară înainte. Că, de fapt, a sărit gardul cazărmii, a evadat, a dezertat. Şi nu ştie cum să repare greşeala, care greşeală se plăteşte scump când or să-l ghicească. Şi care o să-l coste ani de batalion disciplinar, bruftuluială, mustrări, trânteli, arest, travaliu pe lângă regulamentele militare în uz. Dar nu, nu vede şi nu vine nici o patrulă. Vede doar un fel de bulibaşă al locului, discutând şi dând din mâini cu un fel de sfetnici la colţ. Discutând despre el, despre Robert, dezertorul care le-a făcut naţia de râs. Auziseră că magraonul fugise de "sub arme". Şi acum fierbeau, nu ştiau cum să procedeze, ce hotărâre să ia în consiliul ad-hoc şi ce măsuri să aplice pentru a şterge pata urâtă, lăsată de ţiganul retrograd pe distinsa lor comunitate. Nu ştiau cum să-l prindă, cum să-l pedepsească mai avan. Până la urmă, "juraţii" stolului onest îşi propun să alcătuiască un comando pertinent şi rapid. Şi să pună labele pe "jegosul" care le-a întinat idealurile şi principiile ancestrale, care le-a pus rezistenţa morală şi fizică la şarampoiul infamiei!... Sigur că da! Comandoul, alcătuit din cei mai drepţi şi mai duri şi mai respectabili nomazi disciplinaţi şi dislocaţi temporar aici, descinde iute peste gardul ţiganului proscris, mai ales că aveau foarte multă experienţă în domeniul acestui stil de sărituri! Ţiganului nu-i vine să creadă când "oameni" de-ai lui îl iau direct din pat, tunând şi fulgerând, dându-i şuturi şi scatoalce la întâmplare, să se înveţe minte, să nu mai îndrăznească a le ştirbi blazonul şi verticalitatea, vreodată! Astfel, comandoul victorios zvârle baragladina legată cu sârmă într-o căruţă şi pleacă să-l ducă înapoi, la Mihai Bravu! Desigur, toată unitatea s-a crucit şi s-a tăvălit de râs când ţiganul fedeleş şi-a motivat fuga prin intenţia de a face rost de alt cal pentru ciomegele şi lăturile regimentului!... Sigur că da! romul a scăpat de spectrul educării în batalionul disciplinar! Dar, cât timp a mai durat până la sfârşitul stagiului militar, a cărat resturi menajere, fără să cârâie, înhămat şi cântând melodii patriotice, de trei ori pe zi, cum i-a "recomandat" psihologul unităţii!
Un cal, o baragladină şi nişte ciomăgari (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
