Robert Stancu, baragladina militară din ziarul de ieri, a vrut să dea calul regimentului la câini, dar ăştia muriseră cu un leat mai înainte, doborâţi de foame şi în lanţuri, fiindcă resturile de mâncare din urma soldăţimii erau duse la porcii gospodarilor din preajmă, contra cost, ca să scoată şi gradaţii un ban de ţigări şi lichior. Iar câinilor le-au curs balele până le-a căzut părul de foame, până au făcut jigodie şi alte defecte anatomice, până le-a rămas numai lătratul şi urletul jalnic înspre sfera selenară. Ce să zic de câini când lichelele dotate cu AKM nu-i dădeau nici măcar bietului cal oleacă de mâncare consistentă?! Doar paie goale ronţăia bidiviul. Paie goale şi pe dinăuntru, şi pe dinafară. La îngropare, în băşcălie, jagardeaua a ţinut să fie trase câteva rafale oarbe de pistol mitralieră. Adică, pasămite, cu onoruri militare, nu aşa, ca pe un câine, nu? Şi nici măcar nu l-au pus într-o prelată, nici măcar nu l-au învelit cu ziare. L-au apucat de picioare patru cretini mătăhăloşi şi l-au hutuchit în groapa strâmbă, destul de mică pentru dimensiunile animalului nobil, mulţumită căruia a fost descălecată şi Ţara Oltenilor, adică a celor care, iată, aruncă ţărnă peste calul costeliv, se spală pe mâini, suduie anapoda şi scuipă metodic pe "mormântul" patrupedului căruia i-a rămas un ochi afară, semiînchis şi umplut cu întuneric!... Sigur că da! iată, trupeţii nu mai au cu cine să care lăturile regimentului, nu mai au pe cine să înhame şi pe cine să zvânte în bătaie! prin urmare, mai de voie, mai de nevoie, apărătorii Patriei mamei lor îl pun pe cioroi la tânjală şi împing căruţa spre porcii de mai sus şi de mai jos!... Sigur că da!... după câteva săptămâni de "meditaţie", ciomăgarul Robert începe să se pregătească să ia o hotărâre salvatoare din această situaţie fără cal! brusc, baragladina se "luminează" la cap... (o, nu, nu la faţă!)... şi hotărăşte să dezerteze din Mihai Bravu!... Sigur că da! fără să ciripească nici o vorbuliţă camarazilor, măgădăul negru sare gardul şi aleargă prin poghiazuri, victorios, spre pirandă, spre puradeii săi şi spre alţi balaoacheşi mărunţi!... Iată-l, intră în ograda cortului, scoate lacrimi de bucurie că-şi vede progeniturile multe şi inutile, fraţii mulţi şi departe de muncă, surorile multe şi puturoase de zbiară pe ele fustele tehnicolore şi lungi de mătură gunoaiele celorlalţi staţionaţi la o sămânţă de răsărită, la un rachiu ciordit, la un rasol de găină şterpelită de pe "culmea" vecinilor... şi dornici de activitate cum i-i câinelui a linge sare!... Stai să vezi ce păţeşte dezertorul!
Un cal, o baragladină şi nişte ciomăgari (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
