În fiecare dimineaţă, epitropul popii face curat în jurul bisericii care locuieşte exact pe colţul nord-estic al întâlnirii dintre strada Jiului şi strada Cosminului. În fiecare dimineaţă (în afara zilelor fără dimineaţă) ne salutăm sincer şi prieteneşte, din respect şi nu din amabilitate, mai ales din aia de sinteză, din aia făţarnică. Acest efor para/simpatic ştie să facă de toate: mătură, bate tablă pe casă, face şi drege instalaţii sanitare şi electrice, sădeşte pătlăgele, repară, găteşte de mâncare, citeşte, se suie, coboară, participă la liturghii, taie, sudează, ascultă, se cruceşte...Sigur că da! Iată, Ion Emil Batog (aşa se numeşte blândul efor) ascute araci pentru pătlăgele şi mă întreabă foarte liniştit dacă vreau să-mi povestească ceva interesant despre o biserică, o întâmplare bizară despre o biserică, mai ales că-i păţită de preotul epitropului, undeva, cândva...O ciudăţenie cu aer de parabolă, de băgat la cap. Întâmplarea este foarte scurtă şi parcă ruptă din filmele cu terorişti răi şi urâţi, o scenă parcă demonstrativă pentru apucăturile falsului creştin, ale bigotului, ale fariseului, ereticului, celui care dă cu barda în lună şi trage cu puşca în bolta cerească. Sigur că da!...Iată, ce mare şi pestriţă aglomeraţie în biserica acestei întâmplări! şi ce năvală întru iertare şi spovedanie, întru linişte şi iubire, împărtăşire şi pocăinţă, milă şi grijanie, rugă şi strigăt înălţător, pace şi izbăvire, milă şi pomană! şi câte frunţi izbite de duşumea, de gresie, de ce a permis bugetul şi cutia milei să se aştearnă pe jos! şi ce cor (parcă antic) al isonarilor se revarsă în sus şi în jos pe zidurile acestui lăcaş de cult religios!...Sigur că da! totul merge strună...Brusc, uşile bisericii sunt trântite de perete! Popa se opreşte din cântat! Se lasă o linişte sepulcrală! Groaza pluteşte ca o negură fără cusur! Cu mitraliera în mâini şi cu faţa acoperită, în pronaos răsare un terorist! După câteva secunde (veşnice) terifiante, răul şi urâtul porunceşte/urlă să plece toată lumea din biserică! Sigur că da! în câteva minute, fug toţi! Numai trei enoriaşi hotărăsc să rămână pe loc, cu orice preţ! şi preotul!...Brusc, teroristul îşi scoate cagula, zvârle mitraliera şi rosteşte zâmbind: "numai aceştia care nu au fugit sunt adevăraţi credincioşi; continuă slujba, prea/cucernice părinte!" Teroristul lasă un petec de hârtie şi pleacă plângând. Iată ce conţine biletul: "n-am câştigat pariuri niciodată,/ dăm împrumut cămăşi lui Dumnezeu.../ mâine, iubita nu ne mai aşteaptă.../iubim dreptunghic şi murim mereu!"...Nu?
Ultima cărare dintre cântecul de leagăn şi prohod (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
