Da, vine primăvara cu trenul de la Iaşi. Mă duc s-o aştept în gară. Fiindcă, aşa cum am zis, dacă n-o aşteaptă nimeni, trenul nu opreşte, domnişoara sare din mers...şi nu cred că i-ar plăcea cuiva s-o vadă schiloadă, şontâc-şontâc, pe stradă, cu picioarele rupte, spre Urgenţă, să-i pună atele şi gips, să umble nu ştiu cine cu primăvara în cârje ori în cărucior. Cred că-i tare dureros/înduioşător să vezi o frumuseţe distrusă pentru că n-ai avut vreme şi timp s-o aştepţi unde se aşteaptă frumuseţea, nu?...Sigur că da!...Iată, mă sui în autobuzul Nouă, dau să scot ceasul de buzunar din buzunar şi să mă uit la el, să-l consult, nu cumva să fie târziu, prea târziu pentru astfel de primăvară! Şi, sub capacul orologiului vechi şi ascultător, pipăi şi aflu un bileţel împăturit. Surprins, n-am cum să nu desfac hârtia şi să nu citesc pe nerăsuflate: "Te rog foarte frumos, văd că ţii foarte mult la mine, mai ceva decât primii mei părinţi la prima (mea) venire pe lume...şi cred că, de dragul meu, ai fi în stare să renunţi chiar şi la primăvară...du-te repede, grăbeşte-te, aşteapt-o, să nu i se întâmple ceva rău...şi adu-o şi aici, s-o văd şi eu...chiar dacă am să mă topesc de căldură, la vederea ei...te rog foarte frumos!"...Nu-mi vine să cred când văd că biletu-i scris cu-n ochi de cărbune şi-i semnat cu numele Fetiţei de Zăpadă! Însă, am de gând să nu ţin cont de rugămintea Fetiţei din congelator! Sunt foarte hotărât, nu vreau să se topească la întâlnirea cu primăvara, nu vreau să rămân fără cea mai albă dintre Albe, fără cea mai curată dintre Curate, fără cea mai frumoasă Alcătuire pe care a sculptat-o vreodată barosanul cel mare al barosanilor mici, nea Emil Ion Batog, ne/muritor angajat trupeşte şi, mai ales, sufleteşte la Biserica purtătoare a numelui celui Gheorghe Biruitor! Am să-i spun că, anul acesta, n-a venit primăvara...am să-i spun că n-am ajuns la sosirea trenului...am să-i spun că a sărit din mers, că şi-a frânt picioarele şi mâinile şi coastele...şi-i toată îmbrăcată în albul murdar al gipsului vindecător...şi-i singură şi închisă într-un pat alb/cenuşiu tocit, din Terapia Intensivă a Spitalului Andrei! Am să-i spun...!...Sigur că da! Iată, vine trenul de la Iaşi, plin cu Primăvară! Şi începe oprirea! Sunt singur! Peroanele-s goale!...Ea începe să coboare pe toate ferestrele şi pe toate uşile, deodată! Şi se apropie!...Şi-mi amintesc de Tudor Gheorghe: "E bine-n gară, că miroase-a dor/ şi a batiste în la revedere.../ despărţirile se nasc şi mor/ în fum de mici şi-n gust amar de bere!"...Stai să vezi!
Fetiţa de zăpadă şi mâţa cu mâner (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
