Coboară prin toate ferestrele şi uşile, pe toate peroanele, deodată, înaltă şi lungă până la vară, frumoasă cum nu a mai fost niciodată! Iată, mă umplu cu primăvară şi plec s-o duc şi s-o răstorn în tot oraşul! Acasă, cum zisei, n-am s-o duc! Nu vreau să-mi topească Fetiţa de Zăpadă! Şi nu vreau să rămân fără frumuseţea Albă! Şi nu vreau să rămân nici fără frumuseţea Verde! Sunt lacom! Oare nu-s prea lacom? Oare chiar mi se cuvine atâta frumuseţe? Cine/ce sunt eu, să am atâta splendoare, în fiecare clipă, deşi cred şi ştiu foarte bine că nu se poate?...Sigur că da!...Nu-i nimic, am să-i spun minciuni Fetiţei de Zăpadă! Ea-i prea mică şi prea crudă...şi n-are să priceapă ce-am făcut cu primăvara...şi n-are să priceapă c-o păcălesc şi că vreau toată frumuseţea de pe pământ şi de dincolo de pământ...că am să am şi vară fără capăt, şi toamnă fără capăt...pe lângă ea, primăvara, şi pe lângă ea, fiică a iernii, Fetiţa de Zăpadă! Nu?...Sigur că da!...Gata, am pus primăvară peste tot! Gata, trebuie să alerg spre casă, trebuie să alerg spre frigider, trebuie să pun şi vaca de zăpadă în congelator, trebuie să le spun atâtea şi atâtea minciuni despre primăvară, trebuie să le fac să creadă că vor trăi mai mult decât toată viaţa! Şi eu...(devoratorul Frumuseţii)...să fiu convins, încă o dată, că, în slujba Ei, a Frumuseţii, orice minciună devine virtute! Nu?...Sigur că da!...Iată, ajung la poalele blocului, intru în mare viteză, mă reped la lift...dar ăsta nu merge! Un vecin tatuat, pe care citesc "Vasile + Marghioala = Love", îmi zvârle, maliţios şi lămurit, nişte vorbe care mă înspăimântă: "Curentu-i întrerupt de dimineaţă, de când ai plecat la gară!"...Zbor pe scări, deşi mi-s aripile putrede şi durute de bătrâneţe şi urât! Descui şi deschid uşa metalică, uriaşă, de neam prost şi fricos...intru ca furtuna din care a fost alcătuită Copila de Omăt...aproape că smulg uşa frigiderului...şi înţepenesc: din vaca de zăpadă, pe care o lăsasem să facă lapte lângă congelator, văd numai oleacă de abur încolăcindu-se în ultima clipă de agonie!...Smulg uşa congelatorului...şi înţepenesc: din Fetiţa de Zăpadă, din draga mea Copilă de Omăt, au rămas numai două picături mari şi negre, dându-şi ultima suflare pe altarul Frumuseţii! Sunt lacrimile ochilor de cărbune, este tot ce mai văd din ultimul plâns al aşteptării fără leac! Nu?...Sigur că da!...Plec la nea Emil Ion Batog, barosanul mare al barosanilor mici din biserica Biruitorului Gheorghe, şi-i spun!...Omul mă ascultă şi începe să-mi citească!...Stai să vezi!
Fetiţa de zăpadă şi mâţa cu mâner (IV) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
