Lasă fantomele în pace.../ e dreptul şi menirea lor
să umble (prin vremelnicie)/ ca nişte veşnice idei
despre nimic şi tot, să pună/ hohotul tău în "la" minor
sub ghilotină, să te-nveţe/ "memento mori", vrei-nu vrei!
Ştiu că nu-ţi place eleganţa,/ nici înălţimea lor în vis
şi în aieve, şi ţi-i frică,/ şi tremuri ca un piţigoi,
şi-ţi pui lăcate la iubire,/ la ochi, la sufletul închis,
la timp, la spaţiu, la-nainte/ când fugi cu spatele-napoi!
Ai să te-mpiedici de uitare,/ de blestemări şi de porunci
pe care le-ai călcat aiurea,/ pentr-un argint nenorocit,
şi ai s-ajungi ca neajunsul/ unde n-ai vrut ca să ajungi:
unde-ai scuipat cu nesimţire/ pe liniştirea unui schit!
Şi unde ţi-ai lăsat veninul/ să crească mare şi voinic,
să ia şi alţii şi să scuipe/ n-adâncul morţilor ce-au fost
mă-ta şi taică-tu, sărmanii.../ fantomele nu zic nimic,
respectă-le măcar tăcerea/ n-ultima clipă...(nu fi prost!)
