Şi mi se pare că mama a uitat să-mi spună ce voia să-mi spună ieri, când mă întreba dacă sunt atent! Şi mi se pare că o văd venind tocmai dinspre Nazareth, cu o Steauă-n pestelcă! Şi mi se pare că trece pe la Bibliotecă şi vorbeşte cu nenea bibliotecarul! Şi mi se face frică! Oare nu cumva n-am luat cărţile pe care mi-a poruncit ea să le iau? Şi mi se pare că se apropie de casă, încet, pe Valea Zimbrului, murmurând "foaie verde ca mărarul,/ patru boi leagănă carul"!
Şi mi se pare că intră-n ogradă cu Steaua şi că o azvârle pe deasupra merilor, la locul ei, deasupra mea, deasupra alcătuirii mele inutile şi mărunte! Şi că nu-mi spune nici o vorbă din cele promise, dacă sunt atent!...Dar nu, nu are cum să vină mama dinspre unde cred că vine! Că doară adineaori am sosit împreună, de la prăşit, nu?...Şi oare de ce nu-mi zice? Consider că, măcar de ieri încoace, am fost destul de atent la poruncile ei ne/rostite, că am făcut tot ce se cuvine să fac! Nu?...Da, o văd cum intră-n grădină şi întinde masa sub vişini! Nici măcar nu se uită la mine, sub meri! Ca şi cum n-aş fi! Văd cum toţi se aşează la masă şi cum se bucură de Sfânta Duminică! Oare de ce nu mă cheamă şi pe mine la masă? Oare cu ce am greşit? Dar nici pe ceilalţi nu i-a strigat, nu?...Da, mă ridic dintre ierburi şi mă duc sub vişini! Îi salut pe toţi şi toţi răspund! Mama îmi pune dinainte blidul cu mâncare! Parcă-i Prânzul cel de Taină!
Îndrăznesc: "Mamă, nu mai pot aştepta! de ce nu-mi spui ce-mi promiteai ieri? am fluierat în biserică? am făcut vro boroboaţă?"...Încep să cred că vorbesc singur. Mai îndrăznesc s-o întreb încă o dată. Şi fratele meu (mai mare) îmi face semn să tac. Şi sora mea (mai mare) îmi face semn să tac. Şi tac. Tac...şi mă uit la tata. Îmi face cu ochiul. Cu primul ochi albastru. Îmi face şi cu celălalt ochi albastru. Asta însemnează că-i bine. Sau, mai bine zis, însemnează că nu-i rău. Nu? Da, ochii lui tata nu mint niciodată! Albastrul nu minte niciodată! Cerul nu spune minciuni!...Brusc, simt cum verdele crud al ochilor mamei îmi perforează făptura până la sânge, până la os. Ridic privirea din blid şi văd!...Da, aşa este! Sigur că da! Văd exact ce voia/încerca să-mi spună ieri!...Mama şi surorile mele strâng masa. Dau resturile şi firimiturile la păsări şi la câine. Eu mă duc sub meri şi deschid Serghei Esenin. Sub titlu, cu creion chimic, citesc scrisul mamei: "După cum te uiţi la mine, cred că eşti...atent! Aşa să rămâi toată viaţa! Şi să nu uiţi niciodată de Iubire şi Respect!"...Sigur că da!
