Emil mă duce acasă cu automobilul. Că am corcoduşe. Am şi doi barili de vin la mansardă. Şi am şi chef să-i spun: "Bătrâne, dac-o zăreşti pe femeia Corcoduşa Scarlat, zi-i că (mâine) mă fac freş şi trec pe la numărul 65. Să fie gata pieptul de puiculeană prăjită, borşul cu gheare de găinuşă pestriţă şi lichiorul de ridichi negre. Dacă vrei, te iau şi pe tine. Am să vă re/citesc "Vesel pe fond nervos", scrisă de domnişoara Iolanda Cremene, şi "Toba de tinichea", scrisă de domnul Gunter Grass, un neamţ care bătea straşnic o tobă de jucărie şi avertiza în legătură cu nenorocirile lumii moderne. Iar voi o s-ascultaţi şi o să vă cruciţi, că n-aveţi încotro. Ehei, cum era atunci, când Corcoduşa dădea-n floare! Dar şi acu-i frumoasă, nu? Ai văzut în ce fel păşeşte la prăvălia din colţ? Zvârlugă, nu alta! Dacă mergi şi tu, am s-o rog să ne trateze cu poale-n brâu! Se pricepe tare! În fapt, la vârsta asta, la ce pupăza să se priceapă? Doar n-o să ne predea lecţii despre farmecul raţiunii în spuma societăţii contemporane, nu? Doar n-o să se apuce să ne vorbească despre rolul nesimţirii în ameliorarea hibrizilor moderni, nu? Doar n-o să ne facă (scăfârliile) calendare cu importanţa sfinţilor coloraţi din biserici, de pe pereţii interiori şi exteriori ai dez/amăgirii, nu? Nu-i aşa că-i mai frumos şi mai relaxant cu cai verzi pe pereţi? Pe alţi pereţi, desigur! Nu pe aceştia mâzgăliţi de "artişti" cu şabloane! Nu pe aceştia năclăiţi cu "arta" săriţilor de pe fix! Nu?"...Sigur că da!...
Abia aştept să vină ziua de Mâine! Să mă duc la Corcoduşa!...Da, chiar a şi venita biata Mâine! Pot să mă uit cu mare satisfacţie în oglinzi concave şi-n oglinzi convexe, mai ales în oglinzi retrovizoare, şi pot striga şi la cer şi la pământ: "Am prins şi ziua de Mâine! Am prins-o bine...şi trebuie să "carpe diem" cât mai mult, cât mai curat şi elegant...şi cât mai aproape de suflete încă nejefuite, cât mai aproape de din ce în ce mai puţinele candori ale cestui Astăzi imund!"...Nu?...
Da, sunt Astăzi! Iau tramvaiul şi plec la madam Scarlat! Şi am de gând să trec şi pe la prietenul Emil, să-l îmbii şi pe el...că doar n-am să dovedesc singur atâtea poale-n brâu! Nu?...Da! Sigur că da!...Înzorzonat şi muiat în levănţică, mă dau jos lângă parcul Libertăţii! Dau să cotesc la stânga, spre numărul 44, însă-nţepenesc în mers! Pe banca Aceea, în coasta cazacului rezistent la încălzirea globală, o văd pe domnişoara/doamna cu fotografie! Îi simt răceala. Mă aşez lângă ea. De data aceasta, îmi răspunde la salut! Apoi, tace! Tac!...Uit de Corcoduşa!...Stai să vezi!
