Tace. Nu mă priveşte. Ce-o să facă (biata, im/posibila femeie) cu-n naiv, cu-n mototol ca mine? Doar n-o să se apuce să-mi facă nu ştiu ce curte şi nu ştiu ce declaraţii prin parc! Doar n-o să se apuce să mă hărţuiască din punct de vedere! O fi aşteptând să încerc/încep eu? Nu cred! Mai degrabă cred că am de-a face cu Altceva, nu cu năzdrăvăniile care-mi huruie prin cap! Mai repede-mi vine să cred că sunt martorul unei bizarerii care va fi să-mi marcheze fizicul şi chimicul şi abstractul! Pentru că, iată, brusc şi deloc aşteptat, domnişoara/doamna mea colegă de bancă îmi spune scurt şi năucitor: "Nu pricepi ce se întâmplă?"... Fireşte, uit de toată încălzirea globală, de toate Corcoduşele din lume! Parcă-mi vine să părăsesc locul supliciului dumneaei! Parcă-mi vine să cer explicaţii de la hatman, de la pisica şi de la căţeaua care, iată, sunt prezenţi la Marea Înfăţişare! Aşa, ca un determinat, apare şi prietenul Emil Ioiţescu! Apare zâmbind nedumerit de moaca mea căzută-n toate dizgraţiile aero-terestre şi navale! Şi apare şi tanti Corcoduşa! Parcă vin să asiste la o conferinţă de presă! Parcă vin să-l asculte pe Osho ori pe Maharshi! Parcă ei au pus la cale întâmplarea asta ne/verosimilă! Parcă vin să dea o sentinţă, să execute un vinovat! Aşa mi se pare! Ori chiar aşa este? Nu ştiu, chiar nu ştiu ce-mi rezervă secundele următoare! Să invoc Divinitatea? Să chem Poliţia? Să sun la Urgenţă? Să cer iertare?... Nu, nu e trebuinţă de Nimic! Deoarece auzim: "Ştii foarte bine că am murit! N-ai fost la înmormântare! Eram sigură că nu poţi veni! E mai bine că nu ai venit! Eu sunt cea din fotografie! Mie mi-ai scris "O salcie pe malul apei"! Nu declarai/declamai tu, atunci, în acest parc şi pe această bancă, sub acest arbore, că "o salcie pe malul apei e credincioasă-ntotdeauna/ aceloraşi tăcute valuri ale aceluiaşi pârâu/... şi nu-şi azvârle (niciodată) vrun ochi în urmă când furtuna/ vrea să-i aplece lunge ramuri spre altă curgere de râu"?... Da, tu spuneai! Iar eu, crezând că baţi câmpii, ţi-am "dăruit" o suită de palme şi ţi-am dat scrisorile-napoi!... Dar, pentru greşeala aceasta, iată, sunt pedepsită să fiu moartă printre vii şi vie printre morţi! Nu ziceai tu că n-am să mor nicicând? Îmi pare bine că pot veni în fiecare zi, că pot citi ce ai scris despre mine, ce scrii despre alţii şi despre cei care mi-au fost "apropiaţi", însă pentru care am murit definitiv! Vezi cum sunt organizate dimensiunile, nu? Am murit, dar "trăiesc"! Trăiesc, dar sunt "moartă"! Asta-i Divina Tragedia! Şi Nec Plus Ultra! Nu?"
Încălzirea globală şi răceala doamnei din parc (X) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
