Cum ziceam, pârdalnicul de popă mă întreabă dacă vreau să ne achităm în luptă dreaptă sau în luptă strâmbă. Şi-i răspund cu frica pe ţeavă, cu inima în beregată, cu ochii la clopotniţă, cu gândul că n-am pe unde s-o şterg, că nu am nici o scăpare, că trebuie să înfrunt nişte principii bătute în piroane şi nişte hachiţe/baliverne sentimentale ancestrale cu design/aere de preot: "Aprob pozitiv pentru bătălie strâmbă, onor sfinţia ta, că pentru luptă din aia dreaptă am uitat acasă "Apărarea lui Socrate", "Împărat şi proletar" şi "Amintiri din copilărie"! Sunt convins că unei suprafeţe bisericeşti (cum bârfeşte suflarea parohială) îi convine alegerea mea! E mai scurt, mai clar şi mai cuprinzător fără prea multă filozofie, fără aglomerare de pilde! Dar văd că n-aveţi nici o unealtă, nici o armă, nici un "argument" pertinent şi postulat pentru învins şi convins credincioşi căzuţi în greşeală! Cu ce voi primi de "cheltuială", de învăţare/dezvăţare? Păi, vii pe câmpul de reglare cu mâna-n adâncuri? Sper că nu mă alinţi numai cu vro pereche de palme, două perechi de palme, trei perechi de palme... că n-am la mine şi obrazul celălalt... l-am lăsat acasă, pentru zile mai grele, să am cu ce face faţă şi-n momente mai crâncene decât chelfăneala asta iscată dintr-o biată şi tristă gelozie omenească, pe fond nervos/religios! Hai, ce facem? Nu se vede că mă plictisesc? Vrei să zică lumea că nu te ţii de cuvânt? Vrei să te treacă preoteasa pe lista celor slabi de înger şi vlagă? Vrei să-ţi dea jos locul de veci de pe pereţi şi să-l vândă vrunui fariseu? Uită-te mai atent şi mai cu hotărâre în jurul axei dumneata... şi ai să găseşti cu ce să mă altoieşti şi cu ce să-mi scazi nota la purtare... cu ce să-mi determini constituţia şi mintea la supunere pe altarul abstinenţei, al mătăniilor întru intoleranţă erotică şi întru anatemizarea celor care în/calcă porunca referitoare la femeia altuia, dacă despre asta-i vorba-n propoziţie! Nu?"... Sigur că da!... Popa porneşte să se scarpine sub stihar şi să caute/scotocească împrejurul evenimentului gata de start! Într-un dulap de sub clopotniţă, vede (şi văd) un morman de lumânări! Lumânări de cununie, de botez, de rând, de sanchi...! Se repede şi înşfacă una groasă şi albă, lungă şi rezistentă... de cununie! Mă întreabă dacă-i bună şi dacă-mi convine să-mi măsoare educaţia şi spinarea cu astă unealtă ad-hoc! Se sprijină-n ea ca-n toiag şi-mi surâde machiavelic, uşor, profilactic, promiţător! Apoi, cu gândul la consecinţe, îl rog frumos să-mi binecuvânteze ultima dorinţă înainte de!... Stai să vezi ce dorinţă!
O bătaie soră cu Moartea (II) Scris de Ion Zimbru
