Sigur că da! Un cuvânt de adio trebuie neapărat rostit în aceste momente de cumpănă, foarte importante pentru memoria cea de toate zilele! Îmi dreg vocea încărcată cu zdrobitoare emoţii şi încep! Părintele se uită la ceas, stă cu lumânarea aprinsă şi ascultă! Măciuca de ceară arde greu! Se cunoaşte că-i de divorţ! Dacă era de cununie, ardea mai repede! Nu? Sau rezistă din cauza/ mulţumită cuvântului meu de adio? Că nu zic orice fel de rămas bun! Aşa zic: "Şi mă vedeam pe mine uitându-mă la mine,/ în spatele oglinzii, terorizat de zei,/ mă perforau ecouri şi fulgere străine/ din infinitul răsturnat în ochii tăi!// Se năruie oglinda... şi zeii intră-n stânci,/ cresc aripile tainei şi putrezeşte cina.../ Ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!.../ Sunt iarbă până unde a ostenit lumina!"... Popa nici nu clipeşte. Îi sclipesc ochii mai abitir ca lumânarea. Şi tace. Parcă a uitat pentru ce ne-am întâlnit în fapt de seară. Îi fac semn că-s gata. Stă înţepenit. Parcă-i statuie de ceară neagră. Îl văd transfigurat. Transportat. Nu mai are nici un fel de duritate-n ţinută şi-n comportament. Parcă-i popă paranormal. Parcă-i popă metafizic. Nu supersonic şi gealat, cum era adineaori. Nu-mi vine să cred, da-mi pare rău de oprirea desfăşurării. Îl aud: "Te rog foarte frumos, mai spune câteva cuvinte de adio, că m-ai răscolit! Şi vreau să rămân răscolit! Şi să nu crezi că scapi de pedeapsă! Nimic nu poate fi mai puternic decât gândul răzbunării în legătură cu preoteasa! Dar, mare atenţie, dacă vine coana preoteasă şi dezminte întâmplarea, e posibil să umblu la circumstanţe atenuante, s-o acuz pe ea de hărţuială repetată, să dau nişte clemenţă jos din pod şi să mă apuc de pace şi iubire! Hai, te rog, mai zi ceva de rămas bun, c-am să-ţi pomenesc numele în fiecare zi, la sfânta liturghie!"... Şi zic: "Secanta-risc fundamentală trece/ ca un sărut-secure prin oglinzi./ E nemilos şi e atât de rece./ Iubita mea, la nimeni să nu-l vinzi!// Îl cumpăr eu. (Eu nu mai cred în parce./ Toţi zeii mei degeaba au murit)./ Oglinzile chiar dacă se vor sparge/ şi voi rămâne fără infinit.// Oglinzile-au multiplicat aiurea/ iluzia că vei veni curând/ să-mi tai singurătatea cu securea/ secantă la tangenta care sunt.// Aştept secanta ca pe-o vindecare./ S-au veştejit oglinzile şi mint./ Eu sunt tangentă la privighetoare,/ păianjen agăţat de infinit!"... Dă-n plâns. Ca un popă al nimănui plânge. Ca un popă fără preoteasă plânge. Îi atrag atenţia că are treabă, că nu-i moral să se joace de-a purificarea!... Şi dă să înceapă!
O bătaie soră cu Moartea (IV) Scris de Ion Zimbru
