Tocmai pentru că nu există, trebuie să dau lucrare de control la fericire. Mirajul acesteia-i prea puternic… şi nu-i rezist. Aşa am fost învăţat: să nu rezist Necunoscutului, să nu fug de Nicăieri. De asta m-a dat mama afară din pântece, nu? Doar nu m-a dat să stau pe-o ureche, pe-o tânjală, să tândălesc, să mă laud că-s fericit… fără să ştiu ce-i asta, dacă a pus vro cineva, vrodată, ochii ori mâna pe conturul ei ne/norocit. Nu?... Prin urmare, dacă nu ştiu nici o iotă din marea ori mica fericire, cum să dau lucrare de control la ea? Ce-s alea lacrimi de ne/fericire? Văd că lumea plânge şi râde la moarte şi la nuntă. Oare plânge de ne/fericire? Şi, la urma urmei, ce-i cu atâta plânsoare? De ce trebuie să miorlăiesc la înmormântare şi să mă cutremur de râs la cumetrie? Ce-i cu atâta tragedie/comedie când Atotstăpânitoru-i Marele Nimic? Şi, dacă Nimicu-i absenţa totală a deosebirii, cum zice Martin Heidegeer, oare ce deosebire să mai fac şi ce deosebire să mai cercetez când nu-i nici o deosebire-n jur, când toate-s otova, când „totu-i calp, totu-i străin”, vorba lui Eminescu… şi „când nu mai ai pe cine de cine să aperi/ şi scuipi cu scârbă pe scut”, cum magistral conchide Ioanid Romanescu în „Victoria”?... Nu?
Consider că, scriind despre curăţenie, de pildă, e ca şi cum aş căuta fericirea, ca şi cum aş întocmi o dare de samă, nu?... Sigur că da!... Iată: „Ce curat mătură strada măturătoarea asta frumoasă! În mâinile ei, mătura-i sceptru, miroase a depărtare şi a des/cânturi pornite tocmai din tei! Ce dezordine şi ce mizerie ştie să facă omul, acest gunoi cosmic pe stradă, acest animal ratat la Facerea Lumii, când Demiurgul nici nu voia să creadă că a greşit, că a zvârlit zarurile aiurea… şi acum vrea „tabula rasa” cu securea! Zadarnic se spune: omul lui Dumnezeu, lasă ordinea în pace, nu face gunoaie, nu te juca de-a lumina, fii cuminte, nu te repezi la secetă ori la ploaie, nu înjura crucifixul, nu scuipa altare, ai păsare, ai măcar de păsări păsare! Omule, femeia asta frumoasă nu-i la cheremul nesimţirii tale! Nu te doare? Chiar nu vezi locul pentru gunoi şi chiar îţi este indiferentă superba măturătoare? Du-te în codru, omule, printre animale şi păsări, uită-te cât nu sunt de ratate, cum păstrează ordinea dumnezeiască şi cum nu sar din karmă şi din singurătate, cum nu tulbură liniştea, cum nu fug din fire… şi cum ţin cu ghearele (la) ce a mai rămas din Iubire!
Omule, priveşte această măturătoare de străzi pe care arunci dezordine… apoi, dacă mai ai vreun dram de glagorie, simţeşte-te şi azvârle-te repede în coşul de gunoi!”… Da?
