Nu pot pentru ca să nu mă duc la toamnă

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Da, sigur că da! Am să mă duc la toamnă, cum jur/promit în rubrica NEC PLUS ULTRA de mâine! Întotdeauna cred că-i mai bine şi mai frumos şi mai cuminte la toamnă! M-am dus (de multe ori) şi la primăvară! Nu pot zice că-i urât acolo! Dar toamna întinde mâinile mai romantic, mai melancolic, parcă! Nu? De multe ori, m-am dus şi la vară! Nu pot spune că nu-mi place la vară! Dar vara-i oleacă arogantă, stă cu braţele la piept şi face băşcălie la drumul mare! Nu? Bineînţeles că m-am dus şi la iarnă! E destul de corect acolo! Însă iarna miroase a sfârşit şi a început! A sfârşit prea repede şi a început imediat! Iarna nu acceptă nici un fel de comentarii! Pe când Toamna... (da, cu literă iniţială mare!)... stă lângă noi, pe prispă, şi numără păsările şi gutuile în gând! În gândul meu, nu al ei! În gândul ei, eu număr! Nu număr ca să aflu câte! Nici ea nu numără ca să afle câte! Aste numărători ne îndepărtează sosirea celui domn Târziu şi ne împiedică plecarea cestei doamne Devreme! Adică, altfel, doamna se duce mai târziu, iar domnul nu vine mai devreme! Nu?

Da, sigur că da! Am să mă duc la toamnă, am să stau pe prispa casei astupate cu cimbru şi dumitriţe ş-am să-ţi scriu alt fel decât în rubrica NEC PLUS ULTRA de mâine! Şi uite cam aşa am să-ţi scriu: „Iubita mea cu cinci viteze şi patru ani de puşcărie/ fiindcă te-a surprins bărbatul ghicind în palme la soldaţi,/ ia trenul, treningul şi dorul... eu te aştept să vii la vie,/ în satul meu cu zece oameni, din care nouă sunt plecaţi!// Ţii minte? mă duceam la şcoală, cu trei cuvinte-n subsuoară,/ cu un creion după ureche, cu mersul strâmb, cu drumul drept,/ iar tu mă aşteptai cu preşul ca să mă duci la cârciumioară/... făceam liceul pe-nserate, să creadă lumea că-s deştept!// Am adunat iarbă uscată, pastramă, vin şi poezie/ ş-am întocmit vro şapte greieri, să ne strunească de urât/... va fi frumos de tot cu toamna: mi, re, la, sol - melancolie;/ sol, la, re, mi - numai păcate cu luna goală peste gât!// Sperietoarei din grădină i-am dat cămaşa mea de mire/ ş-am învăţat-o să recite Ulciorul lui Omar Khayyam;/ am pus gutui în Carul Mare, şi frunze calde, şi clondire,/ şi păsări sincere pe sârmă, şi nuc bătut de vânt la geam!// Cărărilor până la gară, până la vis, pân-la fântână,/ până la dor, până la poartă, până la ultimul cuvânt,/ le-am netezit singurătatea şi le-am rugat să mai rămână/ măcar răstimpul unui Faust nebun şi anonim şi blând!//... Frumoasa mea cu cinci viteze şi patru vieţi de Poezie/ fiindcă te-a găsit Nichita cu sufletul înzăpezit,/ ia trenul, treningul şi dorul... eu te aştept să vii la vie!/... Vezi ce sublimă-i toamna asta?! Vezi în ce hal m-am pregătit?!”... Şi, atunci, acum, adică, pot eu pentru ca să nu mă duc la toamnă? Poţi tu pentru ca să nu vii la toamnă?... Ce aşteptare!

Citit 539 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.