Da, exact aşa! A murit cu cinci zile în urmă, joi, şi a fost îngropat lângă Dunăre, pe faleza superioară, la înălţime, printre greieri şi licurici! Fiindcă Înălţimea Sa era considerat un fel de Rege al cartierului Mazepa, un personaj delicat şi slăvit al zonei Ancora, al terenului de tenis sfinţit de parasimpaticul Mircea Basarab! Şi nu numai atât! Era prieten cu toţi cei care păşeau în locuinţa lui, în preajma apropiaţilor lui!... Ce ochi mari şi umezi! Ce blândeţe celestă! Un simbol/spirit trimis din altă lume în lumea oamenilor! Un fel de Enghidu, adică trup şi suflet al uriaşului Ghilgameş, la moartea căruia eroul mesopotamian a descoperit şi a simţit trecerea ireversibilă a timpului şi pregnanţa sentimentului morţii, dar a şi rostit celebrele şi simplele vorbe: „A murit Enghidu, prietenul meu, care ucise cu mine lei!”... Sigur că da! Mai mare dragul să meditezi în juru-i, să-l vezi cu câtă atenţie urmărea aşii şi ratările jucătorilor de tenis! Mai mare plăcerea să-l observi cât de frumos ţi-l prezintă pe amicul său, un motan voinic şi mare cam cât sumerianul de mai sus! Ori stând cuminte, şi cu minte, şi ascultându-l pe Ion cum scrie „Prin văile Golgotei”, Ion fiind Avram, adică unul dintre cei mai buni şi mai zdraveni şi mai serioşi şi mai importanţi prozatori din sudul Moldovei de nord, dar şi din România! Ori urmărind-o pe Mădălina cum pregăteşte „pâinea noastră cea de toate zilele”, şi cum „ne iartă nouă greşalele noastre”, Mădălina fiind Avram şi fiind cea mai apropiată de orbul stins la 17 ani!... Pot să mă laud că-l ştiu (şi eu) exact de când avea 3,14 luni! În urmă cu un an, a orbit! Însă nu s-a plâns niciodată! Chiar i-am dedicat un poem pur şi simplu, pe potriva şi pe măreţia sufletului său: „Orbul trece prin toamnă/ ca şi cum ar vedea piaţa plină cu crizanteme./ Apoi,/ se loveşte de marginea oraşului/ şi se întoarce zâmbind:/ asta este umbra mea,/ asta este umbra cuvintelor mele!”... Sigur că da!... Nu?... Iolanda Cremene, scriitoare gălăţeancă de anvergură universală, m-a rugat mult să citez din cartea sa pentru orbi! Citez: „Nu mai are lumină,/ dar nu i-i frică de întuneric.../ şi nici nu se-nspăimântă/ că nu mai vede nici o linie dreaptă, nici o linie frântă!/ Vede că nu mai vede,/ dar se uită la tine şi la mine şi la noi,/ ca şi cum viaţa de Acum s-ar uita la viaţa de Apoi!/ Şi tace!/ Şi tace!/ Şi se hodineşte în pace!”//... Da, chiar aşa! La 17 ani, adică echivalentul a 80 de ani omeneşti, a murit Gugu Lică, prietenul-câine al prozatorului Ion Avram!... Acum, stă sub o stea perpendiculară pe mormânt!
Un orb a murit la 17 ani şi a fost îngropat pe faleza Dunării Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
