Ultima noapte cu amanta din Cotul Pisicii (II)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Da... exact cum mărturisesc în ziarul de ieri, exact aşa-mi pun în gând şi în faptă să cuceresc cea mai rezistentă „cetate” din Cotul Pisicii! „Cetatea” se numeşte Marghioala Trăncăneală, dar localnicii din Grindu o strigă Etna fiindcă-i femeie vulcanică, latentă, cu design şi interior sănătos de la gât în jos, fiindcă de la gât în sus nu are curaj nici un medic să-şi pună semnătura şi parafa! Am cunoscut-o în ziua de 10 Septembrie 1989, pe malul stâng al Dunării, lângă debarcaderul de unde, peste douăzeci de minute, Mogoşoaia urma să plece după Titanic! Era ca o egretă de frumoasă, drept pentru care m-am drăgostit fulgerător şi am rugat-o să mai rămână o zi în Galaţi, cu mine, la o seară de poezie şi nectar, la cel puţin o noapte de semantică, morfologie, sintaxă şi alte ingrediente/condimente bune pentru adus aminte în veacuri! A fost de acord imediat, deşi eu habar nu aveam dacă ea „gustă” propunerile mele!... Aşadar, am plecat repede la prietenul meu, care locuia în zonă, dar nu era acasă... şi-mi lăsase cheile pentru ca să-i hrănesc papagalul, să-i ud florile, să-i citesc manuscrisele... să-i şterg praful de pe toba bătută zilnic, frumos, elegant, de trei ori pe zi, înainte şi după fiecare masă, cum prescrie medicul, doar-doar s-o întâmpla Ceva nemaipomenit/nemaiîntâlnit şi nemaivăzut/nemaiauzit în partea de sud-est a Europei de nord-vest şi în partea de Jos a Moldovei de Sus!... Intrăm încet în bârlogul prietenului/prozatorului Ion Avram şi constatăm că nu-i plecat... şi începe să ne povestească de ce nu s-a mai dus în concediu... şi ne zice că a fost într-o preumblare pe/la Valea/Monastirea Gologanului... că a stat o noapte prin Văile Golgotei... şi că a visat premonitoriu, şi că-i posibil să se producă o nenorocire!... Râdem puţin şi discret, nu putem gusta superstiţiile sale, chiar mă roagă să trecem direct la subiect! La lectură, adică! Să vadă şi Marghioala cu cine are de-a face! Şi nu care cumva să creadă, vai de capul nostru, gata, ţac-pac, treacă-meargă!... Da! Sigur că da!... Scot „Convorbiri literare” din buzunarul interior al sacoului meu de cucerit „cetăţi”, răsfoiesc şi deschid la pagina cu debuturi la Poşta Redacţiei, inspir adânc, expir înalt, mă uit stăruitor în ochii domnişoarei Trăncăneală, mă uit şi la prozatorul „cu Premiul Nobel” în manuscris... ca şi cum aştept să-mi îngăduie pornirea... şi ca şi cum aş vrea să-mi poruncească, să-mi ordone scurt întreruperea/sfărmarea cestei tăceri suspecte... să îndrepte degetul în sus sau în jos...!... Sigur că da!... Se ridică de pe „scaunul singurătăţii”, cum genial scrie Fane Trifan Decebal Neagu, îmi toarnă un pahar cu vin de Cudalbi, îşi toarnă şi sieşi, îi toarnă şi Marghioalei, îşi face şi ne facem semnul crucii... şi mă pregătesc să încep!... (Stai să auzi!)...        

Citit 753 ori Ultima modificare Duminică, 14 Februarie 2016 16:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.