Străzile oraşului sunt dominate de-o tăcere apăsătoare, fără precedent. Cică pe Mogoşoaia se aflau mult mai mulţi oameni decât capacitatea acestui pachebot. Şi cică aproape toţi s-au înecat. Şi cică un fluviu de lacrimi se pregăteşte să nu uite niciodată cel mai mare şi tragic accident naval de la Dunăre. Şi cică vor fi găsiţi vinovaţii naufragiului şi obligaţi să plătească. Poetul Panait Căpăţână îşi propune să scrie câte un psalm pentru fiecare dintre cei pieriţi în adâncul apelor indiferente. Şi chiar declamă, la modul lacrimogen, un psalm „bătut în cap”, cum îi place să-şi boteze/alinte poeziile pe care, din motive superioare, nu poate pentru ca să le „bată” la maşina de scris: „aşteaptă-mă mai am doar o spirală/ şi amuleta cade din azur/ rostogolită tandru într-o doară/ femeie adevărul e mahmur!// pe drumuri decadenta providenţă/ incoerent s-adapă cu alcool/ lacrima mea bolnavă de absenţă/ ţi s-ar topi cântând pe trupul gol!// ar mai avea o şansă idiotul/ triunghi înscris în cercul răsturnat/ în unghiuri stivuieşte-mă cu totul/ aşează-mă păcat peste păcat!”//... Iar domnişoara Marghioala Trăncăneală (poreclită Etna) chiar ar vrea să-i cioplesc o statuie... fiindcă tocmai a dat peste ea cel mai mare noroc din lume. Nu pot să-i resping rugămintea/propunerea şi încep să cioplesc teoretic, în stil consacrat, o bucată de lemn imaginar, abstract: „O, Etna mea pe veci! o, sole mio!/ mă dai cu flit! mă dai la-ntors!... şi rişti!.../ statuia ta... curând voi dezveli-o,/ aplaudat de popi şi de jurişti!// Amanta mea, ce moacă de reformă,/ ce inimă financiară ai!/ vrei coaste de azur şi filodormă,/ gondolieri specialişti în... ce-ai!// Îmi stai în cale, îmi întinzi feştile,/ îmi pui capcane-n vis şi-n dormitor.../ eu îţi recit poeme Termopile/ pe când tu sforăi lent, îngrozitor!// Şi, deseori, îmi dai câte-o idee/ şi câte-un ghiont/ - să tac şi să mă culc - / sau îl invoci pe naiba... să mă ieie/... o, scumpa mea ca mobila de nuc!// Când te trezeşti, pe la vro şapte-nouă,/ eu îţi prezint „externe” din ziar!/ tu mă goneşti să-ţi cumpăr pui şi ouă.../ şi foaie verde de la aprozar!// Apoi te-ntinzi - eczemă preventivă - / şi mă înveţi... (o, mina mea de pix!).../ să nu mă calce vro locomotivă/ sărită, ca şi tine, de pe fix!// Sălbatico, cianuro, apucato, cătuşa mea, sovietul meu suprem!/... eu sunt în stare, pentru tine, fato,/ să-l fac pe naiba... mohair şi ghem!// Dar tu, stăpână blândă (şi sinistră)/ îl vrei pe Al(t) Capone în iatac,/ să beţi (cu paiul) whisky din canistră.../ şi eu să zbor cum struţul prin Irak!// Acum îmi spui adio în engleză.../ (vrei Alpi, Carpaţi, Bucegi, Cordilieri)...!.../ Şerpoaica mea sărită din viteză!.../ Camera mea de pre(a)luat vederi!”... (Stai să vezi rezultatul!)...
Ultima noapte cu amanta din Cotul Pisicii (VI) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
