Bucuroasă că am să-i fac şi o statuie „practică”, Marghioala Etna Trăncăneală ne propune o lectură-maraton, o pe/trecere cum rochia ei fără sfârşit, aflată la cusut în atelierul madamei Sofia Scărmăneală, croitoreasă şi ultimă nepoată a celebrului rege al tâlharilor şi al bălţilor, Vasili Ştefan, zis Terente. Cică mai are câţiva kilometri, şi-i gata, şi abia aşteaptă să se îmbrace şi să se mărite cu bădiţa Mihai Piuliţă, amantul ei actual, absent de la întâlnirea noastră, nepot foarte şic şi isteţ al lui moş Ion Mutelcă. N-avem nimic împotriva propunerii sale. Şi stăm o noapte, două nopţi... o săptămână, două săptămâni... o lună, un an... stăm mult şi bine... citim, adică! Vine şi poetul Ion Trandafir, şi poetul Simon Ajarescu, şi scriitorul Eugen Neculiţă, şi pictorul Antoniu Bejan, şi dramaturgul Ion Victor Cilincă, şi Rucsandra Anton, şi Stela Iorga, şi Simona Toma, şi prozatorul Lică Rugină, şi prozatorul Dimitrie Lupu, şi criticul Dan Alexandru Condeescu... toţi cei care şi-au făcut din litera citită şi scrisă un modus vivendi, un fel de a-şi trăi unicitatea vieţii printre litere, lângă Morfologia şi Sintaxa celei mai mari şi celei mai sigure Minciuni Universale: Adevărul nu există! Citim... şi fiecare-şi scrie Cartea, Cărţile, Operele! Fiecare-şi duce Crucea! Unii se mută mai repede sub Cruce: Trandafir, Ajarescu, Neculiţă, Bejan, Rugină, Condeescu, Ştefănescu, Ioniţă, Teodoru...! Alţii, din ce în ce mai puţini, încă-şi mai ascultă Respirările lor şi ale lui Nichita Stănescu! Încă mai disting şi mai mângâie cu palmele şi cu ochii „Hieroglifa” „îngerului cu o carte în mâini”: „eu mă mai uit cu ochii goi la stele/ de pe pământul mişcător/ când singur fi-voi printre ele/ şi n-oi avea pământ să mor/ m-or plânge limba românească/ în totul de cuvânt al ei/ eu n-am să mor de niciodată/ un făt-frumos fără de tei”!... Nu?
Iată, se apropie ultima noapte cu domnişoara Trăncăneală! Zice că vrea să plece acasă, la Pisica, să se mărite mâine, zece Septembrie, cu Piuliţă! Cică, dacă pot şi vroiesc, s-o conduc până la malul Dunării, în dreptul bulboanei rămase de la scufundarea Mogoşoaiei! Pot şi vroiesc! Ajungem! Zice: „Gata, eu trec!”... Şi începe să treacă, încet, cu paşi de mireasă, Dincolo, din ce în ce mai Dincolo, până când n-o mai văd, până când nu se mai vede! Mâine, zece Septembrie, mă duc să văd dacă a ajuns şi dacă-i frumoasă nunta cu Piuliţă! Pe Valurile Dunării, în acordurile Valsului omonim, o rochie lungă de la capătul celălalt tocmai până la capătul celălalt, pluteşte spre Nicăieri!
