Iobagul face riduri, ridică ranga-n slavă: – Ce, bă, te dai gorilă? Nu vezi că eşti o pleavă? Vezi asta? Numai una dacă îţi dă băiatu’, nu are ce să-ţi facă nici Mincu şi nici Tatu! Eşti mult şi prost, otravă! De ce te-ai pus în slujba celui ce pus pe gâtul Moldovei Sfinte drujba? Comportă-te odată, trezeşte faraonul, să-mi deie datoria, că, altfel, trece Donul! – Ştiţi, tov. Iobag, lăsaţi-l, e obosit şi cască fiindcă are-n stânga o sculă ţărănească, pe care i-a băgat-o Coposu pân-la oase...şi nu i-o poate scoate nici Surdu, nici Năstase! – Nici vorbă! Adu-l iute, că l-am votat de bine, iar el ne face Neamul şi Ţara de ruşine! Ce caută prin lanuri, prin fabrici şi prin sate, iar noi mâncăm Răbdare şi oase de – ce – date? Vrea capital politic? Vrea milă? Vrea blândeţe? Mi s-au sfrijit copiii de-atâtea pădureţe! Spune-i să-şi ieie sama, să s-a umplut paharul! Şi, dacă nu ascultă, am să-l votez cu parul! – Vai, tov. Iobag, ce sadic vă pronunţaţi la mine! Ne râde miel(o)ruşii din ţările vecine! Îţi dau Consens cu sacul şi te conduc la gară, şi gumă fără zahăr, să mesteci pân-la ţară! Că domnul I. Liescu-i sărac, fără avere, chiar dacă Mâna-i dreaptă îl face numai miere! Lăsaţi-l doarme Unic, ca Gruia în poiană, cu toată supra/faţa şi vraja lui Umană! Se scărpină Iobagul (puţin) după ureche şi îşi înfipse dinţii în raţa lui străveche, muşcă (cu vehemenţă) un rest demult de pâine şi începu să cânte „Deşteaptă-te, Române!”...
Şi uite-aşa a primit cest Iobag fără milă, cest Iobag fără cusur, cest Iobag fără parale, cest Iobag tradiţional...exact tot praful de pe darabana pe care o folosea tovarăşul I. Liescu în goana-i stupidă după femurul Caprei de la Cotroceni! Şi uite-aşa n-a luat nici miel de Paşti, nici porc de Crăciun, nici măcar o gâscă de salvat Patria din ghearele celei mai parşive Orânduieli Statale: a puturoşilor, a oportuniştilor, a veleitarilor, a ipocriţilor, a snobilor, a samavolniciei...dar şi a uniformizării, a răsturnării principiilor valorice, a doctorilor în piuliţe cu filet pe stânga, a lăcomiei şi nesimţirii!
La întâlnirea cu bibicul Opincă, acesta din urmă a tăcut trei virgulă paisprezece clipite, apoi a urlat monologul lui Anghel Şaptecai...către cerul senin Degeaba! După care...şi-a amintit „Iobag la Bucureşti”...şi a murmurat printre lacrimi: „a venit ion la bucureşti/ îmbrăcat cu haine demodate/ bucuros că va găsi de toate,/ ieftine, rapide, româneşti!// doamne, dar să vezi ce s-a-ntâmplat:/ chiar când a trecut de barieră,/ l-a oprit, nervos, o hahaleră,/ şi de buletin l-a întrebat!// a voit să doarmă la hotel,/ pân-la urmă s-a culcat în gară,/ bucuros că n-a rămas afară!/ s-a trezit buimac şi mititel,/ şi-a fugit, contrariat, la ţară,/ că-i săracă ţara...fără el!”...Nu?
