Maria de la Contabilitate e una dintre cele mai parasimpatice Marii ale timpului şi spaţiului din dotare. O mie şi una de bucăţi am cunoscut şi am studiat de când mi le-a furnizat Dumnezeu, cu toate actele în regulă, cu instrucţiuni de folosire, cu certificate de garanţie, cu piese de schimb, cu felicitări, cu vorbe de baftă şi de duh, cu tot ce trebuie să aibă în componenţă o Marie autentică, năucitoare şi corespunzătoare unor bâzdâcuri de tip aero-terestro şi naval. Spre deosebire de celelalte, Maria din titlu e frumoasă ca o Matematică pură, ţine socoteala tuturor celorlalte, mă adoră ca pe un Cifru de lacăt, de sipet, de cufăr...ca pe un cod Pin, ca pe un Cont, ca pe un Card. Seamănă cu un borderou, cu o factură, cu un bon fiscal. Cel mai mult îmi place că lucrează la modul clasic, cu creion chimic, cu ascuţitoare şi radieră, cu toată recuzita dintr-o cancelarie domnească. Nu deţine personal computer, telefon mobil şi fix. Zici că-i şoricioaică de bibliotecă. Zici că-i coborâtă dintr-un palimpsest, dintr-o scrisoare medievală şi îngălbenită de atâta aşteptare, răsfoire şi mister. Comunicăm pe geam. Îi scriu pe geam, adică. Îi scriu pe dinafară, invers...iar ea citeşte pe dinăuntru, normal. Astfel stabilim ce avem de stabilit. Iată ce i-am scris ieri, dimineaţă, pe geamul din partea de sud a Contabilităţii de nord!
Plătesc tribut (ăăăhăăăă) cuvintelor amare…! (ziua, le strig şi le îmbăt cu vorbe dulci...! noaptea, le scriu pe geamuri şoapte selenare...! poate auzi şi vii să vezi şi să te culci!)...M-aş bucura, ţi-aş da să bei şi tu cu mine! (să nu dormi singură, îţi dau cuvântul meu! e cam amar, însă visează mult şi bine! te ţine-n braţ, să nu te fure vre-un zmeu!)...Din când în când, i-aş face semn să nu viseze că ai plecat fără să-mi spui cum nu mai sînt aşa de-amar...! să vadă între paranteze!...[vreau să mă ţin (până la capăt) de cuvânt!]...Şi tot plătesc zvârlind ochi verzi până la Lună...(unul amar! şi unul dulce!)...Dacă vrei, hai să plătim, să dăm o şansă (împreună) la Năzdrăvani şi la Ilene şi la Zmei!...Ia-ţi rochia şi hai să mergem la fanfară! (am auzit că azi, la şapte, face vals!) rochia ceea de mătase şi de seară! că vine noaptea, prima noapte fără fals!...Azi, la fanfară, o să fie-un fel de nuntă cum numai ceea ne(de)scrisă, din album...pe când mireasa, subţirică şi măruntă, îşi desena un mire-n ţărna de pe drum!...Şi ce volute-n ceastă-nceată hăt dansare (melancolii, nădăjduiri pe-adânc, pe nalt)...! Să vezi ce Lună fără rochie răsare pe cărăruia dinspre visul celălalt!...Ce vis de doi!...(aşa visam odinioară, cum şi acum, cu admirarea de atunci...)...! Ia-ţi rochia şi hai să mergem la fanfară!...A spus că-ncepe când ajung şi când ajungi!...
