Moto: "mi-am vândut cărţile să pot înveli statuia tatei/ el bate coasa pe o şină de cale ferată/ şi se pregăteşte să moară de dor/ prietenii mei miros a glorie înainte de moarte/ iar tu/ splendoareo/ scrii pe linia orizontului exerciţii de zbor!// iată/ luna se pregăteşte să răsară în jurul altui pământ/ mama adună rufele aprinse de amurg/ viaţa osteneşte singură până unde/ până când ziua în care mi-am vândut cărţile/ seamănă cu statuia tatei dezvelită pe rug! (Iolanda Cremene)
Tata a fost odată ca niciodată...
şi avea mâinile încărcate cu pâine!
