Oare tu vezi ce văd eu? oare tu auzi ce aud eu?.../ [Ca să vedem şi să auzim la fel, în acelaşi spaţiu şi în acelaşi timp, ştii că avem poruncă şi dezlegare de la Dumnezeu!?/ ştii că nu oricui îi este dat să poată intra în rezonanţă cu o vioară,/ cu o apă, cu-n pai de grâu, cu o pasăre des-cântătoare!?/ ştii că nu oricine poate fi martor al iubirii-tămăduirii (dar şi al deşertăciunii) când acestea se adună şi se hotărăsc şi pogoară/ printre noi? şi când acestea vor negreşit să ne arate (pentru prima dată) că suntem (sau nu suntem) în Stare!?/... Stare cu literă Mare!/ Stare de graţie Divină!/ Stare de imponderabilitate!/ Stare genuină!/ Stare de mulţime în Singurătate!/ Stare de singurătate în Mulţime!/ Stare de Adâncime! Stare de Necuprins într-o Secundă! Stare de Pasăre Măruntă,/ dar Măiastră şi Nestemată/ fiindcă (ne) poate fi dată numai o dată/ sau de mai multe ori,/ după cum vrea şi după cum socoteşte Dumnezeu!]...// Oare şi tu vezi ce văd eu? oare şi tu auzi ce aud eu?//...
Mereu visez că dorm şi că te iubesc în Livadă!.../ (şi chiar te-am iubit, doamna mea nestemată!)/... tu vezi cum vine o pasăre rară, să des-cânte/ şi să îngâne un păcat şi o păcată/ printre flori strâmbe, flori drepte, flori frânte?!/... Ce pasăre o fi? ştii cumva ce pasăre-i această/ pasăre, această alcătuire măruntă şi ne-fastă/ fiindcă, într-o noapte deasă şi singură,/ a intrat (fără să-mi bată, prin fereastră)/ şi a ciugulit, uite-aşa, tot nectarul din lingură?//... [Şi ce pasăre crudă şi lacomă, doamna mea rară.../ (parcă nu ar fi atâtea şi atâtea flori în-afară).../ strânsesem toată viaţa în lingura aceea/ şi aşteptam să vii pentru prima oară/ şi numai întru re-naştere... cum poate numai Femeia!]//... Mereu visez că dorm şi că mă trezesc sub lună,/ sub cais, sub măr, sub nuc.../ (ce livadă nebună,/ dacă mă trezesc în vis!)... şi zic: hai, pasăre ciudată,/ vino şi fură şi mănâncă şi adună/... şi des-cântă din păcată în păcat, din păcat în păcată!//
[Publicitate: „A fost odată ca niciodată (şi în acelaşi Timp) un Singur!/ A fost odată ca niciodată (şi în acelaşi Timp) o Singură!/ Şi-n toată Viaţa au trăit cu aceeaşi şi din aceeaşi lingură!/ Pentru că atât a durat Fiinţa lor!/ Şi a fost foarte-foarte uşor!”... (Iolanda Cremene - „Despre păcate”)]
