Şi totuşi se întâmplă, chiar dacă nu poţi crede:/ auzi şi vezi, pui mâna şi-ajuţi pe îndelete,/ faci lacrimi de-ntristare, oftezi, suspini, regreţi,/ eşti gata să-ţi dai viaţa cu capul de pereţi!// Te rogi la milostivul şi bunul şi înaltul,/ să le gătească drumul, osânda, frigul, caldul/ şi locul, după câte păcate-au adunat/ cu sufletul şi trupul şi gândul necurat!// Nu poţi să nu te doară, să nu încerci smerire/ la gândul c-or să fie toţi sub acoperire,/ nu poţi să nu-i şi lauzi, nu poţi să nu-i şi cânţi:/ sunt, ca şi alţii, nişte victorioşi înfrânţi!// Sunt plini cu împăcare sau cu amărăciune/ şi parcă te provoacă să vrei să le poţi spune:/ sunteţi aşa fiindcă, hăt-hăt, din moşi-strămoşi,/ a fost să fiţi şi nişte înfrânţi victorioşi!// Sigur că da...se-ntâmplă, indiferent de vremuri,/ indiferent de timpuri...te uiţi şi te cutremuri.../ şi eu voi fi asemeni...şi el...şi tu...să ştii:/ deplânşi de toţi, de toate...şi îngropaţi de vii!//
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Îngropaţi de vii (verosimil tangou) Scris de Ion Zimbru

Mai multe din această categorie: