Lucrare de control la Repetenţie

Scris de Ion Zimbru

Recunosc până în pânzele albe, că până în pânzele albe voi fi Repetent! şi până dincolo de pânzele albe am să spun: fii foarte atentă, fii foarte atent! „Nimic” în Mişcare însemnează „Tot” în Stare! valea-i un deal cu vârful în Jos, iar dealu-i o vale cu burta în Sus! nicăieri este locul unde se ascund fluturii când plouă şi unde se aud greierii cântând! o Moarte însemnează o Absenţă prezentă oricând, după cum „Totdeauna” însemnează „Niciodată” la rând! dincolo de Acestea nu înseamnă decât dincoace de Celelalte! jumate dintr-un întreg poate fi numită o jumate întreagă, după cum o jumate întreagă poate fi numită jumătatea unui alt întreg înjumătăţit! „fericirea” înseamnă adunarea păcatelor, după cum „iertarea” înseamnă scăderea cestor „fericiri”! Nu?...Vorba unui distins cititor: „unul câte unul trec atâtea vise,/ n-am nici un păianjen, parc-am asfinţit!/ vine răzbunarea păsării ucise,/ intră noaptea-n mine ca o maică-n schit!”...Sigur că da! la modul Repetent! în fiecare clipă! Da-i frumos, da? Nu-i aşa că n-are cum să fie urâtă o Maică întrând într-un Schit? E frumoasă ca o Taină, da? Şi-atunci, oare de ce se teme lumea de noapte, de întunericul nopţii? Şi-atunci, oare de ce nu se teme de întunecarea/întunericul minţii? Totuşi, cât de bine poate „face” numai lumina? Cât de rău poate „face” numai lumina? Oare-s in/dependent numai de Lumină? Sau sunt in/dependent şi de Întuneric? Cine poate să răspundă, adică să-mi zică dacă ştie ori nu ştie? Iată „Provocarea”: „Mi-ai spus demult (să am şi eu habar,/ chiar dacă nu-i nimic de înţeles)/ să caut des ce se găseşte rar,/ să caut rara ce se găseşte des.../ fiindcă, altfel, în zadar am strâns/ atâta (ne)răbdare în scrisori,/ şi dor în aşteptare, şi, în plâns,/ cald, să nu-ngheţe răsuflarea-n mori/ de apă, de iubire şi de vânt,/ de pâine şi de sare şi de cer.../ de viaţă şi mde moarte până când/ nimic şi tot se strâng în punct...şi pier!// Mi-ai spus (atunci) să am până acum,/ îmi spui (acum) să am până atunci.../ (încolo, nu încoace, primul drum/ şi ultimul, acelaşi, până la/ punctul de sus...de jos...ori de-alt ceva.../ metaforă purtând picioare lungi,/ sfărâmiţând şi-apoi născând porunci).../ să fac (din Eu) merinde, să le duc/ celor ce mor des ferecând la mori/ şi surâzând urcându-se pe rug.../ şi să nu plâng...se stinge, dacă plâng.../ rămân şi fără-nalt şi făr-adânc!”// ...Se aude bine?! [Publicitate: „Nimicul (reprezintă) totala absenţă a deosebirii” – Martin Heidegger („Repere pe drumul gândirii”)]...Sigur că da! Nu?