Ştie tot gălăţeanul, şi nu numai, că pe partea dreaptă a străzii Mihai Bravu, cum circuli dinspre sud spre nord, taman în coasta stângă a Teatrului Muzical, se află Fabrica de Sfinţi! Aşa-i zice prietenul meu, Mitică Filurete, locuitor în preajma cestor obiective educaţionale de excepţie, Seminarului Teologic! Şi nu-i zice la modul peiorativ, ci cu toată convingerea că, măcar în acest spaţiu, Viitorul Ţării se plămădeşte şi se frământă şi se creşte şi se maturizează şi se coace Altfel! Şi eu sunt întru-totul de acord cu părerea/ convingerea lui Mitică! De ce? Deoarece am fost invitat în această Şcoală deosebită de celelalte, la o întâmplare Poetică, întâlnire pe care n-am s-o uit niciodată! Aşa de mult m-a impresionat soborul de preoţi participant la Eveniment, în frunte cu profesoara de Limba Română, Ana Tunaru, dar şi exemplaritatea comportamentală a învăţăceilor, încât Cataloagele mele cerebrale şi sufleteşti au trecut pe locul Întâi această Desfăşurare de Forţe Spirituale sub Semnul Înalt al unei Binecuvântări fără precedent pentru mine! Şi nu numai pentru mine, ci şi pentru ceilalţi Oaspeţi de atunci, prozatorul/ ziaristul Victor Cilincă şi, nu în ultimul rând, doamna Tincuţa Boza, consilierul de Taină literară şi materială a tuturor cărţilor mele publicate în ultimii cinci ani! Parol!
Ieri, aflându-mă într-o scurtă preumblare prin zona amintită mai sus... mă opresc (preţ de-o Cruce) în faţa Bisericii din curtea Fabrici de Sfinţi! Sigur că porneşte Nostalgia! Sigur că începe scormonirea aceea vecină cu Posibilitatea Retrăirii şi Reîntoarcerii din Uitare a Clipelor de Atunci, cu Stârnirea unor Emoţiuni parcă mai puternice decât la Naşterea lor! Nu exagerez nici un pic dacă spun că-i văd aievea pe toţi acei minunaţi Oameni cu frunţile lor nălţătoare de Psalmi! Preoţii citesc dumnezeieşte din Cărţile Lumii! Elevii citesc îngereşte din Cărţile Lumii! Doamna profesoară articulează Majestuos cea mai frumoasă/ răscolitoare Limbă a Vorbirii din Ceruri şi de pe Pământ!... Sigur că da! Sigur că da! Nu?... Semnul Crucii mă adânceşte-n Solemnitatea Meditaţiei, îmi determină/forţează limitele Transcendentului, mă azvârle Dincolo de marginile Nemărginirii! Ce şi Cine se află şi mă-ntâmpină Acolo? Ce şi Cine îmi zâmbeşte din adâncul unei Lacrămi? Ce şi Cine întinde Mânurile (ce sublim botează mâinile poetul Cezar Ivănescu!) spre in/utila mea Alcătuire?... Dinspre uşa Bisericii din curtea Fabricii de Sfinţi, în haine de Viaţă şi de Moarte, se apropie Sfânta Revelaţia!... (Stai aşa!)
