Elegie la schitul Zimbru

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

De când a vrut să mă aducă Mama/ pe ţărna scump-a schitului moldav/ şi să-mi des-cânte voroviri de leagăn/ ca să mă-nalţ curat, senin, vârlav.../ să-mi caut rost pe lungul şi pe latul/ unui destin perfect (ne)cunoscut,/ să nu confund concretul cu abstractul/ când relativu-i rege absolut,/ să-(mi) fiu duhovnic iertător la toate/ câte-s cu vorbă, faptă şi (ne)vrere.../ dar să nu las pe nimeni, niciodată,/ să-(mi) scuipe cu otravă-n moldo-miere/ ori să-şi înfigă mâinile murdare/ în blidul Ţării cesteia sfinţite/ de domnitori care-au clădit îndemnul/ pacific „dacă baţi, se va deschide”.../ tocmai de-atunci mi-am hotărât zicala/ „nici să nu sper, dar nici să nu regret”, „să dau mai mult decât primesc n-ofrandă”,/ „s-ascult de Dumnezeu ca de-un Poet”,/ căci doar aşa Deşertăciunea-(mi) pare/ loc potrivit de tihnă şi de veghe,/ iar Moartea, fără care nu se poate,/ va fi să-mi pară floare la ureche!//

Şi de când merg (încă mai merg) prin Viaţă,/ rememorând „si vis amari, ama!”/ şi-s întrebat de unul şi de altul:/ „ce faci?” răspund: „îmi este dor de Mama!”…/ îmi este dor s-o văd cum se întoarce/ din miazănoapte şi din miazăzi,/ din răsărit şi din apus, de unde/ ne-aduce verbul sacru „a trăi”.../ ne-aduce verbu-n care-s toate cele/ dulci şi amare, grele şi uşoare!.../ şi dragoste de Ţară ne aduce!.../ şi Credere-n secunda următoare!/... Şi mă opresc (din când în când) pe astă/ Cale cu Lege şi Fărădelege,/ şi-o chem încet, pe Mama, dinspre-adâncuri/ şi dinspre nalturi, poate mă-nţelege!//

De când aştept să moldo-vin acasă,/ în moldo-vremea noastră cu opinci,/ unde s-aude moldo-iarna lungă:/ eu ning... tu ningi... (încet)... eu ning... tu ningi.../ mereu visez că voi găsi acolo/ (numai acolo) sanie şi cal,/ să lunecăm (de tot) spre moldo-vară,/ spre cercul nostru strâmb, extemporal,/ spre tot ce poate (azi) să mai însemne/ atunci, odată, veşnic, moldo-ieri!// Aici şi-acum suntem striviţi cu ceasuri/ mânate-n gol de doamna Nicăieri,/ aici e trist, aici e altă ţară,/ aici se dau de-a dura zei păgâni,/ se strânge-n trup şi-n suflete blestemul/ de-a fi furat fărâma de la câni,/ de-a fi ucis la păsări des-cântarea,/ de-a fi scuipat Moldova pe pământ,/ de-a fi tăiat bătrânilor Lumina/ pe care ne-au adus-o din Cuvânt,/ de-a fi zvârlit (aşa) cu barda-n Lună/ şi-n Dumnezeu! Hai să plecăm (de azi)/ în moldo/timpul nostru! Fără ceasuri,/ să stăm de-a pururi Muritori şi calzi!//

Citit 1336 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Iunie 2017 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.