Cea mai frumoasă şi cea mai deşteaptă şi cea mai iubită/ şi cea mai necunoscută Femeie din Sudul Moldovei de Nord/ îmi umblă toată ziua prin ziuă, îmi umblă toată noaptea prin noapte, îmi umblă prin somnuri şi-mi umblă prin visuri şi mă duce-n ispită,/ la capătul lumii, însă pot să jur că îi port/ (în toată viaţa aceasta şi în toată moartea aceea)/ toate cuvintele ei/ şi o rog să-(mi) ţină-n picioare pururi scânteia/ sub pururi scâncetul florii de tei!
Cea mai iubită şi cea mai elegantă şi cea mai cunoscută şi cea mai simplă şi cea mai frumoasă/ Femeie din Nordul Moldovei de Sud/ îmi tot umblă prin apă, îmi tot umblă prin aer, îmi tot umblă prin foc şi îmi tot umblă prin pământ şi mă tot cheamă acasă,/ acolo, la capăt...la primul sărut/ din toată moartea aceasta şi din toată viaţa aceea,/ din tot, din nimic!...şi, din dor,/ dă-n vorbă, dă-n faptă, dă-n lacrămi scânteia.../ şi-n rod până când (nu mai) mor!
Spun: sărut mâna, toată noaptea, Alin(t)(a)(re)!.../ ş-apoi să vezi prăpăd, prăpăd, prăpăd, prăpăd/ când te-oi găsi plângând (încet) în buzunare/ şi-o să fugim până Acolo, să-ţi arăt/ cum iar porneşte încetarea fără capăt,/ cum încetează o sfârşire fără rost/ şi cum vin iarăşi toate cheile în lacăt/ şi cum dau drumul dezlegării la ce-a fost!
Spun: sărut mâna până-n capătul răbdării,/ unde am stat, unde mai stau şi-unde aştept,/ poate-oi avea un buzunar mai acătării:/ mai cald, mai sus, mai abitir, mai lângă piept)/ în care tu, para/simpatică figură,/ să ai mereu, mereu, mereu alt înţeles!/ mergem Acolo, chiar acum, pe scurtătură!/ hai să rărim îndepărtările mai des!
Vii acolo, acum, în (de)mult(uri) adânci,/ să mâncăm licurici şi să mergem pe brânci/ până-n dealul cu greieri, cu lună pe jos,/ ca o soră mai mare cătând făt-frumos?// Vii acolo, acum, până-n valea de-atunci,/ cu cel zmeu erbivor şi o ţâră tălâmb.../ dar şi singur pe cal, şi stăpân pe porunci.../ şi pe inima nopţii pitite-n carâmb?/ Vii acolo, acum, tocmai unde-am jucat/ primul vis, primul plâns de şotron desenat/ cu nuiaua, pe colburi, pe hăt şi pe hat.../ cu atâtea Marii şi Ilene din sat?// Vii acolo, acum, să uităm c-am ajuns/ ce-am ajuns...şi de ce-n cest departe ascuns?// ce aproape-i Atunci! negreşit, dacă vii,/ ne-om juca-n licurici/ şi-om strica jucării!...[Publicitate: „Dacă Metaforă nu e, nimic nu e!!!” – (Maria Holbură)]
