Poveste cu o Scară... la scara Unu pe Unu (VII)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Cum spuneam, mă întorc din marea Căutare a Omului cu Scara (până) la Cer în spinare, intru (contrariat) în ograda bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel purtător de biruinţă, nu altul, mă stupefiază calmul enoriaşului de la pangar, mă frământă toate gândurile scrise în această rubrică a ziarului de ieri... şi nu mă mai interesează, parcă, nici desfăşurarea şi nici înfăşurarea cestor întâmplări cel puţin stranii! Când colo, ce-mi văd ochii verzi-amărui? Scara! Scara lui nea Ion Emil Batog (până) la Cer! Rezemată de absida bisericii! Şi, în ograda Casei lui nea Ion, îl văd chiar pe nea Ion! În cărniţă şi osişoare! Trebăluieşte! Şi-mi zice: „Poţi să faci Scară şi (până) dincolo de Ultimul Cer, că-i tot în Zadar, dacă nu-ţi însuşeşti şi nu urmezi poveţele lui Ion Scărarul, din SCARA PARADISULUI! Am fost până Acolo, am Văzut, dar nu am Învins! Uită-te bine în Jur! Aici se află şi primul Cer, şi al Nouălea Cer, şi al Zecelea Cer, şi Ultimul Cer! Eu nu am Învins, dar poate ai să învingi tu, poate o să învingă altul! Nu am Învins, dar am descoperit o Comoară care se cheamă chiar SCARA! Ascultă!”... Şi începe!
„Dacă mai vrei să înţelegi/ cum se sfârşeşte şi cum cade,/ vino încoace, nu-i târziu.../ dar e frumos!... (ne)numărate/ (ne)dumeriri stau mărturie/ (din răsărit până-n apus)/ la cum să fii pe astă Scară:/ drept, ascuţit, scale, obtuz.../ la cum să urci, dacă urcare/ nădăjduieşti şi crezi că poţi/ când ştii şi vezi un fel de mână/ cum stinge razele în roţi,/ cum nimiceşte josul-susul,/ smulgând fuştei după fuştei.../ cum se întunecă-n afară/ (dar şi-n adânc) splendoarea ei!// Sau să cobori, dacă mai ai/ ochi (de ajuns) în coborâre/ şi dacă mâna (cea de sus/ ori cea de jos) mai vrea să vâre/ fuştei după fuştei (în urmă/ şi înainte) printre drugi.../ şi să pricepi ce spune unghiul/ în care eşti, din care fugi/ când cea-ncăpăţânare naltă/ porneşte razele în roţi,/ când toţi se bulucesc pe scară.../ însă ajunge pentru toţi,/ dacă pricep cum se sfârşeşte/ şi cum se fac nisip, neant/ cest răsărit şi-apus prin care/ treci trist, banal... şi important”//...
Sigur că da! Sigur că da! Păcat că Aici, pe acest Pământ şi într-acest al Câtelea Cer, (ne)muritorii (ne)credincioşi nu mai citesc nici măcar... biletul de tramvai!
Ce bine şi frumos (sufleteşte şi fizic) ne simţeam în râpile adânci şi misterioase ale Copilăriei, unde Orizontul „stătea” aproape, foarte aproape... taman la vârful nasului! Nu?

Citit 377 ori Ultima modificare Vineri, 11 August 2017 20:23

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.