Nişte Salcâmi (X)

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017 00:00

Sigur că da! „Valurile Dunării” e gata! Maria se duce la maică-sa şi-i vorbeşte la ureche! Cred că-i cere voie să mă însoţească până la Pădurea cu Salcâmi din dealul dinspre sud al satului! Apoi, vine la mine şi glăsuieşte: „E-n ordine! Hai să mergem!”...Şi plecăm! Plecăm...cu toţi ochii tuturor după noi! Doamne, câtă curiozitate! Şi câtă suspiciune, cred! Şi, totuşi, câtă sinceritate în sufletele istor ţărani încă autentici şi încă în limitele respectului faţă de Glie!...Ne îndepărtăm de Horă şi de Sat...şi parcă ne apropiem de-un Necunoscut! Salcâmii – o Uriaşă Pădure de Alb – ne fac semne, ca şi cum ar şti că suntem ai Lor şi sunt ai Noştri şi, dimpreună, trebuie să fim autorii/martorii Necunoscutului dimprejur, din sus şi din jos, din Tăcere şi din Cuvânt! Maria începe: „chiar astăzi, dimineaţă, au înflorit salcâmii!/ privindu-i cum rimează, ziceam: stăpâne, ale/ cu sunt aceste haruri ce ştiu a coborî?...mi-i/ aşa de dor...şi-mi vine să merg numai la vale!// chiar astăzi, dimineaţă, cu sufletu-n vibrare,/ cu ochii pe fereastră, spre larguri abisale,/ cu inima crescută cât carul tău cel mare.../ m-am fermecat prin dalbul desăvârşirii tale!// chiar astăzi, dimineaţă, printre salcâmi, cu sama/ că totul şi nimicul nicicând nu pot fi gata,/ l-am auzit pe tata cum o striga pe mama/ din ceruri, şi pe mama cum îl striga pe tata/ din ceruri, să se-ntoarcă n-această frumuseţe/ tăcută, efemeră, dar şi minunăţie,/ să-mi dea dezlegătură la plâns şi să mă-nveţe/ cât de puţin înseamnă o-ntreagă veşnicie!”...Sigur că da! Ce să mai zic? Ce pot, oare, pentru ca să mai zic?...Doamne, şi ce Linişte, câtă Linişte ai lăsat, deodată, pe Pământ! Sigur că da! Sunt sigur că Nicăieri nu ai mai dat atâta Linişte şi Liniştire! Că numai Maria poate aduce şi cuprinde atâta Dumnezeire, că această Ziuă de Paşti a fost special pogorâtă din Ceruri, pentru mine!...Iată, toţi Salcâmii au ieşit la marginea Pădurii! Nicicând n-am mai văzut şi n-am mai auzit aşa niagară de Floare şi Parfum!...Toţi Salcâmii ne iau în toate braţele lor înflorite şi, laolaltă, intrăm în Taina/Adâncimea Majestăţii Lor!...Iată, pe malul Râpii Celei Mari, în care întreaga Păsărime dă tonul Farmecului Unic în Lume, ca într-o Filarmonică Spontană, Maria se opreşte...şi ascultă!...Mă opresc şi eu şi mă întreb: oare ce ascultă Maria? oare s-o întreb? oare nu tulbur vraja, dac-o întrerup din ascultare? oare nu-i mai bine s-o las în Pace? trebuie să zică ceva! la urma urmei, cât poate să asculte o Marie? are şi Maria limitele ei, nu?...(Stai aşa!)