Am curaj să mărturisesc vehement că mă număr printre şi puţinii norocoşi ai galaxiei Lactee, dacă nu ai Universului ne/numărat! Şi jur cu mâna pe Albastru de Nu(Mă)Uitare că în fiecare Clipă le mulţumesc frumos Părinţilor mei pentru acest uriaş Noroc! Fiindcă ei, doi Dumnezei cu pestelcă şi opinci, au ştiut să-mi arate ce face, ce este şi cum este Sapa, Respectul, Grebla, Ruşinea, Hârleţul, Răbdarea, Vaca, Fulgerul, Capra, Curcubeul, Alfa şi Omega, Şcoala şi Învăţătorul, Biblioteca şi Smerenia, Maria şi Mântuitorul... Facerea şi Refacerea şi Prefacerea Lumii! Datorită faptului că m-au adus în Lumea aceasta Unică şi m-au pus în legătură directă şi obligatorie cu cele amintite mai sus, am avut şi încă mai am Revelaţia Poeziei, adică întâlnirea continuă cu Inefabilul, cu Genuinul, cu Muzica şi Candoarea Mirării Divine! Reiterând puţin, recunosc şi că Tatăl Nostru nu mi-a dat numai Părinţi de Ispravă, dar şi Învăţători/Profesori, şi Scriitori pe Măsura Sortirii/Zodiei mele, şi Prieteni devotaţi şi compatibili cu Paroxismul la care a nădăjduit totdeauna şi la care a ajuns Dragostea/Obsesia mea pentru Regina tuturor Artelor: Poezia!
Începând de azi, în câteva episoade ale rubricii noastre, am să vă prezint/descriu o poetă gălăţeancă autentică! Se numeşte Marilena Apostu, de/săvârşeşte Starea de Profesor Documentarist la Şcoala Gimnazială „Sfântul Grigore Teologul” din Galaţi... şi ştie foarte bine unde (nu) se ascund Fluturii când Plouă!
Am în faţa ochilor o pagină din „Climate literare - Revistă literară şi de cultură Românească”, fondată în urmă cu zece ani şi care apare la Târgovişte, sub egida Consiliului Judeţean Dâmboviţa! Din mijlocul de sus al paginii, înconjurată cu poezii, (mă) priveşte Marilena Apostu fără să clipească şi fără să nu-(mi) spună, parcă: "Citeşte şi nu vei regreta! Citeşte şi uimeşte-te! Citeşte şi uită toate relele lumii! Citeşte şi sapă-ţi o fântână cu gura în jos! Citeşte şi mută-te într-o pasăre-liră! Citeşte şi pune luna pe mers înapoi! Citeşte şi dă mai departe!"... Şi, parol, chiar citesc! Iacătă, citiţi şi dumneavoastră poemul "carnea mea caută căldura versului tău": "Pe aici nopţile/ sunt tot mai lungi şi mai reci/ carnea mea caută căldura versului tău// albele mângâieri/ cu care m-ai învelit la plecare/ s-au zdrenţuit// genunchiul dezgoleşte/ trecutul mărturisit// acum frica/ loveşte fără milă pereţii/ toamna-n oglindă/ se sparge în ţăndări// pe buzele mele îngerul a ruginit/ şi nici măcar nu ştiu/ cum să ies din lacrima aceasta/ care tot mai tare mă strânge"... Sigur că da! Nu?... (Stai să mai vezi!)
