Sigur că da! Versurile/Cuvintele pe care Marilena Apostu le aşează într-această Ordine (vă) ating şi (vă) aduc Liniştire cum numai o floare rară/deosebită (mâna maicii domnului) o poate face, nu? Şi cum să nu crezi că Dumnezeul Poeziei i-a pus şi dumneaei mâna pe creştet? Şi cum să nu-ţi treacă starea de euforie şi cum să nu te apuce starea de Meditaţie când „toamna-n oglindă/ se sparge în ţăndări” şi „pe buzele mele îngerul a ruginit/ şi nici măcar nu ştiu/ cum să ies din lacrima aceasta/ care tot mai tare mă strânge”? Sigur că da! Şi nu pot să nu citez iarăşi din poezia Marilenei Apostu! Aşadar, iată cum „frica mea desenează zăvoare”:
„Plouă/ în toată casa doar eu/ şi această lacrimă/ răsfoită de umbre// aş vrea să fii aici/ să vezi şi tu cum/ întunericul aţipeşte/ în pletele mele/ povestite de fluturi// pe stradă/ nu e nimeni cu grabă sub tălpi// tac şi ascult/ cum cineva încearcă/ să deschidă trecutul/ uitat sub praguri/ frica mea desenează zăvoare”//
Păi, citind acest poem de înaltă şi adâncă tulburare, zău că-mi trece prin creier o săgeată muiată-n toate mirodeniile Pământului, aşa, ca să-mi încerce Rezistenţa la Candoare şi să-mi amintesc o strofă devastatoare din Poezia mentorului meu, poetul Ioanid Romanescu! Iat-o: „Iubirea am pierdut-o, azi câte o străină/ îmi pare mai frumoasă decât un câmp cu flori/ - şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:/ trăiască poezia şi marii visători!”... Nu?... Sigur că da!... Marilena Apostu, profesoară documentaristă la şcoala gimnazială „Sfântul Grigore Teologul” (îşi) cunoaşte foarte bine coordonatele pe care Demonul (său) Poetic îşi (îi) face de Suflet şi de Minte! În condiţiunile precarităţii contemporane de toate felurile şi de toate buzunarele şi de toate caracterele, această gălăţeancă delicată sfidează disperato/metrul pe care lumea-l foloseşte la măsurarea nivelului de iubire şi de trai, trece ca o învingătoare printre înfrânţi/zdrobiţi de propria lor greutate... şi-şi conservă admirabil credinţa/frica în/de Înalt/Inefabil care „încearcă/ să deschidă trecutul uitat sub praguri”! Sunt convins că şi dumneavoastră vedeţi foarte clar cum ochiul de Argus al autoarei acoperă şi descoperă, înfăşoară şi desfăşoară o poezie a des/compunerii continue, a plecării şi întoarcerii permanente spre acolo şi de acolo... Unde (nu) se ascund Fluturii când Plouă!... Sigur că da!... Nu poţi să nu observi şi destulă Tristeţe în Universul poetic al doamnei Marilena Apostu! O limpede Tristeţe a Metaforei fără de care nu se poate Poezia!... (Stai o ţâră!)
