
Dănuţ Lungu
Soros nu şi-ar fi lăsat copilul în România
Joi, 08 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Premierul României a descălecat în emisiunea lui Mihai Gâdea, la Antena 3. Un episod la fel de riscant s-a petrecut cu jumătate de mileniu în urmă, atunci când Mihai Viteazul s-a lăsat în bigman, pe cal, cu sabia în mână.
* Mai e puţin şi se sfârşeşte încă o campanie electorală slabă, lipsită de dinamism, vorba şefului statului. Vă daţi seama că ştim întregul CV al lui Soros, nu şi de câţi ani de pârnaie şi-au făcut rost unii candidaţi la parlamentare?
* Z ...
Masa are cratimă. Şi căciuliţă
Miercuri, 07 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dacă tot suntem în toiul sărbătorilor de iarnă, mă stresează următoarea dilemă: oare în Norvegia li se spune copiilor că vine Moş Nicolae cu nuieluşa? Şi dacă răspunsul e afirmativ, mă întreb dacă ghiujul a fost tuns înainte de a fi coborât în beci.
* Vicepremierul Ungariei, ignorând parcă zilele luminoase din calendar (poate că al lor e mai cenuşiu), ne-a aruncat o ameninţare peste gardul ăla de sârmă, dacă l-o mai fi construit Orbanul lor. Trebuia să batem ma ...
Şi te-ai cărat, Moşule!
Marți, 06 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Moş Nicolae a venit. Între timp, s-a şi cărat. S-o fi speriat de campania electorală, doar numără şi el nişte primăveri...
* În schimb, Moş Ion, parcă mai verde şi decât Grinch, a participat la parada de Ziua Naţională. Să nu uităm că-i primul moş care ne-a vizitat după Revoluţia din 1989!
* Românii, după câteva zile de concediu, au început să-şi sune cunoştinţele. Nu te supăra, tu, când te-ai simţit rău, ce buline luai, s-au dat curioşi din cale-afară co ...
Oraş strategic datorită garajelor
Luni, 05 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Un oltenaş fabrica pistoale în propriul garaj şi, fatalitate, a devenit vedetă după ce a testat rezistenţa propriei tâmple. Şi a unor consăteni. Garaj, armament? Abia acum înţeleg de ce Galaţiul, municipiul sufocat de asemenea construcţii toxice din punct de vedere arhitectonic, este considerat punct strategic în perspectiva unei răzmeriţe cu ţarul Vladimir...
* Totuşi, mă tem că-i jignesc pe adevăraţii sufleuri în zeamă de varză şi murături. Au buzele sărate, aşa ...
Venirea lui Antigel
Sâmbătă, 03 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dacă te gândeşti să-i scrii lui Moş Nicolae, ar trebui să iei în calcul că şi în acea noapte magică ne vom afla în campanie electorală. Aşadar, e posibil să găsim în ghetuţe pliante, pixuri, ulei şi zahăr. În mediul rural, se aude, premiile tradiţionale n-au fost încă interzise – dacă mergi la vot şi pui ştampila într-un fel anume, te-ai scos pentru o săptămână de prăjeli şi prăjituri.
* Meteorologii se minunează că anul acesta ne-am trezit cu o iarnă g ...
Fa-sole-mi-ooo!
Vineri, 02 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Mă întrebam ieri, de Ziua Naţională, de ce ne-am împrietenit atât de mult cu fasolea la cazan. Ce legătură ancestrală, ce virus a programat această cununie bizară? Încerc să gândesc atât pentru vlădică, dară şi pentru opincă, bre. Iaca ce mi-a trecut prin tărtăcuţă:
1. Ne dorim, probabil, atât de mult independenţa de Rusia în materie de gaze astfel încât suntem în stare să punem cu toţii umărul. Mă rog, profesoara de anatomie mi-ar frige un trei în teză, e vo ...
Pupă steagul, boss!
Joi, 01 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Astăzi ar trebui să ne simţim ombilicul pământului, măcar de ziua noastră, cu toate că sentimentul acesta, ciudat pentru unii, ne însoţeşte şi pe 23 februarie, 6 iunie sau 17 octombrie. Adică mai mereu. De asta e bine să nu stricăm tradiţia... Şi ca să mă fac înţeles şi în maşina tunată care nu suportă roşul de la semafor, îmi vine pe ţeavă următorul îndemn: Pupă steagul, boss! * Măcar pe 1 decembrie le recomand lipitorilor de afişe şi cărăuşilor de plian ...
Blăjuţ, te pupă Dănuţ!
Miercuri, 30 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Premierul nu-şi mai doreşte difuzarea interviului înregistrat la TVR. Normal, la cât de repede se mişcă lucrurile în agricultură, cine ştie cu ce ne-am mai trezi pe micul ecran? Stop. Dragii mei din public, vă rog, irigaţii ca la Surprize-surprize! * Aş emigra puţin în Ungaria, căci acolo se ridică salariile minime cu 25 la sută. Evident, mâine m-aş întoarce acasă, doar n-o să stau de Ziua Naţională prin vecini. * N-am început rubrica de astăzi cu rândurile la care ...
Emisiuni pentru ţărani
Marți, 29 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ca să-şi justifice decizia de duminică dimineaţă, TVR-ul ar fi în stare să se jure cu mâna pe cartea de bucate că n-a difuzat niciodată emisiuni pentru ţărani.
* Românul de rând, ca să minimalizeze murmurul celor din jur, are mereu o explicaţie. Ştie că a fenta la infinit orele de lucru nu este verbul care va pupa veşnicia, dar se consideră stăpân pe propriile instincte. Lasă, mă, cât merge, merge, concluzionează cetăţeanul situat la periferia responsabilităţii. ...
Să ni se mărească!
Luni, 28 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ţi-ai dori ca parlamentarii şi preşedintele României să rămână în imunitatea goală? Politicienii care simt mirosul de sânge îmbibat în exit-poll, făcând exces de vitamina K, încearcă să-ţi inoculeze că astfel arată democraţia adevărată. Fals! Orice paramedic ţi-ar putea spune că, la orice strănut al electoratului, s-ar gripa şi mai tare motorul guvernării, indiferent că eşti România, Congo ori Germania. * Corupţia ucide, se aude tot mai bine dinspre Coreea de S ...