Moto: „Tot mai adânc, tot mai adânc/ îndes iluzii în oblânc, tot mai târziu şi mai la deal:/ cruce şi linişte şi cal!// Şi mai demult, tot mai demult/ mă tot gătesc de început:/ eram pe unde nici n-am fost,/ ştiu toată moartea pe de rost!” – Iolanda Cremene)   Aud şi văd pe zare: mulţi şi trişti şi osteniţi s-apropie încoace: ei sunt, cei aşteptaţi de-atâta timp ucis în glumă şi-n război şi-n pace!   Ei sunt...pot a le zice „dumnealor”, pot a le zice ...

Aşadar, Iubire nu mai este, Mere nu mai sunt şi nici Veşnicia nu mai ţine aşa de mult! De fapt, o minte mai ascuţită poate observa că şi Veşnicia s-a terminat! În locul Eternităţii, aceeaşi minte vede triumful bezmetic al Vremelniciei, izbânda şocantă a Efemerităţii! Şi nimeni nu vrea, nu ştie, nu poate ori nu are poftă/chef să mai urmeze rugămintea şi strigătul şi porunca şi îndemnul acelui Atunci: „hai la mere... (lumea se fereşte)... gratis, pe gustate... hai l ...

Nimic nu ştiu!... Ce să învăţ, dacă-s trecut la nepăsare cu făptaş necunoscut? Nu am fost surd, nu am fost chior, n-am stat cu cei care nu vor să mă priceapă cum, de ce, cât (n)-am pierdut! A fost devreme? Când a fost? De ce nu ştiu? Nu-mi amintesc dacă a fost măcar târziu, dacă a fost ce va fi fost chiar fără haz şi fără rost să-nvăţ ce (nu)-s şi ce (n)-oi fi din tată-n fiu! Nimic nu ştiu!... De ce şi cât şi cum să cat şi iertăciune şi osândă la păcat? ...

Da, nu mai sunt mere! Nici măcar de leac! Ce să faci cu merele, dacă Iubire nu mai este? Mere nu mai sunt nu din cauză că Dumnezeu a-nchis Edenul, ori din cauză că le-au atacat bolile şi dăunătorii, ori din cauză că nişte creiere hulpave le-au furat şi le-au vândut şi le-au mâncat pe toate! Mere nu mai sunt nu fiindcă un Prâslea joacă table cu Şarpele în timpul Serviciului şi scapă Situaţia de sub vigilenţă, Grădina fiind asaltată şi cotropită de şmecherii şi put ...

Deschid caietul... şi mă văd atunci, sub salcie, acolo printre plante de lapte şi descântec... şi de leac... şi de a/dormit şi de visat pe Dante cum guvernează lumea din Infern, cum ţine Paradisul gol, cum râde în Purgatoriul trist şi inutil şi pe măsura omenimii hâde!... [ce vis se poate! e mai bine treaz? să-ncerc aşa? aşa... parcă mi-i frică şi parcă mi se-ndeasă în auz o izbucnire care vrea să-(mi) zică: ehei! hei-hei! naivule, (n)-ai viu destul, să te a/ducă ...

Te uită cum televizorul anunţă alegeri totale...!... (doamne, ce bine-o să fie cu patru, cu cinci... pijamale!)... Şi mână reşoul în priză, să nu ne ucidă geroaica...!... (hai-hai să-nvăţăm împreună iubirea-mbrăcaţi cu pufoaica!)... Nu-mi cere cafea, nici fasole... citeşte-mi „procesul”, „infernul”... de mult a sleit aragazul...!... (ce tare gândeşte guvernul!)... Ce mult e noiembrie, iubito, în plapuma ta de mireasă...!... (te uită cum televizorul ne manipul ...

Da, nu mai este Iubire! Sigur nu mai este! Nici măcar de leac! Nici ca material didactic în laboratoarele de cercetare a nenorocirii omeneşti! Şi nu mai este nu fiindcă oamenii, beneficiarii cestui afect vital, au dovedit lăcomie-n căutarea şi-n consumarea/exploatarea lui! Nu mai există nu pentru că Dumnezeu a-ncuiat magazia cu sentimente fără de care nu se poate... şi a lăsat pământeanul cu ochii în Soarele din ce în ce mai murdar, cu gândul la Luna asemănătoare din ce în ...

Vine cucu! Are numai o aripă! Cealaltă i-a căzut deasupra Bagdadului, pălită de-un Scud rătăcit! Aşa, unu pe trei mort şi doi pe trei viu, pare stăpân pe sine! Vine mai încet decât agale şi intră victorios în spaţiul aerian al ţării din patria noastră! Zice „cu”... zboară un kilometru... zice „cu”... Ce lungă linie de unire! - zice timpanul societăţii de consum. Din ce în ce mai puţini şi mai bătrâni, nişte copii măsoară microbii cu pasul şi se joacă de ...

Moto: „ringul de dans al morţii/ se află chiar în centrul de greutate al poeziei/ pe care dumneavoastră mi-o dictaţi continuu/ şi continuu mi-o cereţi înapoi/ pentru curăţenie şi reparaţii/ pentru încă o reanimare/ şi încă o reanimare/ până când capătul de sprijin se va muta sub linia mărginirii/ dezechilibrul devenind/ astfel/ indiferent/ adică egal cu toată nemurirea/ din orice punct de orbire/ şi din orice punct de vedere!” (Iolanda Cremene) !mă sui să şterg l ...

Din vârful dealului, se vede acoperişul casei lui Ion Mocanu, învelit cu tablă neagră. Dar şi învelitoarea căsuţei lui moş Gheorghe: un ţugui de paie aşezate cu atâta pricepere, că nici cel mai afurisit viscol, nici cea mai straşnică furtună nu le poate învrăjbi şi nu le poate zvârli de la rostul lor. Însoţit de imaginea acestui ţugui imposibil de uitat, dar şi de imaginea bătrânului de care mă despărţisem oleacă mai înainte, mă las la vale... şi nu-mi pot strun ...