Ce iarnă minunată, Dumnezeule! Ce iarnă!... Şi ce zile şi nopţi de Poezie şi de  încântare/descântare desfăşuram şi înfăşuram acasă la unul ori la altul dintre noi!... Dintre noi, cei care credeam în „frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, cum ne arătase/învăţase Fane Trifan Decebal Neagu! Cei care încă mai suntem, însă din ce în ce mai puţini! Cei care citeam (în grup) fascinaţia „poezească” ieşită din UMNS (Uzina de Metafore Nichita Stănescu)! Cei care ...

!hai să mergem ziua şi frumos/ prin tăcerea firelor de iarbă până la sfârşit şi până când/ stă a câta oară să înceapă! !mergem încotro nu ne oprim/ unde întunericul aşteaptă să ne vadă paşii spre atunci/ totdeauna supra niciodată! !uite am ajuns la orizont/ parcă se aude cum o poartă se deschide către nicăieri/ doamne câtă artă pentru artă! !hai să mergem noaptea şi încet/ luna trece cu arcada spartă de atâta vreme fără noi/ şi ajută stelele să ardă! ...

Iată, mă aflu în autobuzul acesta. În autobuzul acesta nu citeşte nimeni. Iată, un călător bea rachiu. Iată, alt călător bea vin. Iată, un alt călător vorbeşte tare. Iată, călătorul care bea rachiu îi dă şi celui care bea vin. Iată, călătorul care bea vin îi dă şi celui care bea rachiu. Cel care bea vin, pute şi a rachiu. Cel care bea rachiu, pute şi a vin. Cel care vorbeşte tare, nu bea nici vin şi nici rachiu. E un abstinent. Un abstinent care-şi urlă abstinen� ...

Sigur că da...acuma, la plecare cu tot cu steauă, mâna-i se des/tinde, iar pasărea Poesis cântă-i lira şi-l înveleşte-ncet, fără cuvinte!   Sigur că da...acum s-adună toate sub semnul greu şi straşnic al tăcerii, şi-l vor, şi-l roagă negreşit, şi-l udă cu lacrimi delicate şi puzderii!   Sigur că da...a fost cum nu se poate mai mult, mai sus, mai jos, mai acătării, cum nici măcar apropierea morţii nu şterge perspectiva depărtării!   Şi-a fost un fel de-alt înce ...

!hai să-ţi dau o floare de salcâm tocmai din demult şi din uitare tocmai din adâncul şi înaltul celei clipe tămăduitoare!   !hai să ne jucăm fără de timp fără milă şi fără de vreme prea-i târziu şi trist în cest acum şi ceva necunoscut mă teme!   !hai să prindem fluturii rămaşi pe costişa cailor şi-a ploii şi să-i vindecăm de lipsa noastră zborul lor a pururi pentru noi-i!   !hai să azvârlim tot ce-am primit fără să avem vro folosire să plecăm aşa cum ...

Care mai de care alegător/alegătoare tânjeşte după luxul din filmele siropoase şi banale, pe care (cu orice preţ) le urmăresc pe „plasmă”. Unele uită să nască, iar altele nasc „preventiv”. Şi unele şi altele vor să se umple cu vanitatea şi răsfăţul ţaţei Scarlett O’Hara. Sunt paralele cu scrupulele. Sunt în stare să dărâme orice Odeon antic şi modern, numai să „prindă” bazaconiile ţaţei Sandra Brown. Sunt în stare să mă facă terci pentru că le-am ...

!e gata...începe pornirea aceea, aici şi acum: ce fast, ce sublim, câtă morgă, ce lux şi desene de fum... şi multe sugestii de negru, şi multe nuanţe de gri pun visuri la punct, şi himere, pun flori şi pun punctul pe i...! şi surle şi trâmbiţe cântă decent şi util pe fundal, anunţă smeriri şi ofrande, suiri şi căderi de pe cal!   !şi câţi dumneavoastră, şi nimeni, şi nişte, şi alde, câţi tu cu măşti, fără măşti, cu sfială, mai soft şi mai hard în aichiu ...

Un măr plin cu găuri de vierme,/ cu tot ce (nu) ştiu că (nu) ştiu, depozit mobil de furie,/ calm brut minus/plus (mai) târziu, zadarnic şi zero-n în mişcare,/ total cu greşeli de tipar, erată la viaţă şi moarte,/ concret condamnat la impar, absurd supra logic (sau invers)/ în loc (şi în timp) (in)exact, (im)puls fără scop, vis în clocot,/ sămânţă fecundă-n abstract?!   Ehei...amăgeală-n ardoare/ de sfinţi (s)puşi în fel şi în chip... sunt sclav (prea)muncirilor v ...

!când „este” mai şade acasă,/ şi-„a fost” întârzie puţin, adorm într-„o mie şi una/ de nopţi”...şi mă văd aladin cu lampa făcându-mi dorinţe,/ aşa, câte pot să nu duc, şi visuri cu tine, pe dealul/ acela, de-al nostru, sub rug, pe valea aceea, a noastră,/ sub tei, sub salcâm, sub înalt, cu gândul că nu eşti cealaltă,/ cu gândul că nu-s celălalt, cu dorul acesta, de-acuma,/ pe marginea trupului tău, departe de rar şi-aşteptare,/ de timp, nerăbdare şi ...

Da, ea este! Umbra Albă! Se apropie! Îmi face semn să stau! Se apropie! Nu mă mişc! Şi chiar mi se face un fel de frică devastatoare, mă încearcă un fel ciudat de spaimă, o cutremurare fără precedent! Şi asta cu atât mai mult cu cât, până acum, a păstrat distanţa „legală”, distanţa „prescrisă”, distanţa „ursită”! Şi, iată, hodoronc-tronc, e aproape de mine, din ce în ce mai aproape! Parcă-mi pare rău şi parcă n-aş vrea să mai dau nas în nas cu ea! P ...