mă amăgeşte-al mării marmorean murmur
când cântul de sirene nu ştie să mai tacă
şi mă-nfioară cu-arfa lor mătăsoasă, dacă
ştiu să le-ascult melosul indiferent şi pur !!!
şi pur mă ştie-n pururi, de când am înţeles
ce se ascunde n-umbra înaltelor abisuri
ale răbdării celor care-au făcut din visuri
tot ce-nsemnează viaţă-ntre rugă şi eres !!!
mă amăgeşte glasul cestor făpturi de când
am coborât aicea, printre idei mărunte,
să văd cum nepăsarea începe să scufunde,
râzând, pământu-n apă şi apa în pământ !!
le-ascult fără sfârşire – mi-s linişte şi dragi,
mi-s cele ne/miloase – le caut o salvare:
murmur la ţărmul mării şi cer continuare
pentru naivi demonici...şi paradiziaci !!!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)
