DIN TOT ADÂNCUL SUFLETULUI TĂU
blândeţi des/tristătoare se revarsă
şi mă cuprind cu sanctitatea lor,
ca pe o umbră peticită, arsă
de-atâta veşnicie-ntr-un zadar,
cu ochii pe cărarea dinspre gară,
poate se-ndură trenul de ATUNCI
şi mi te-aduce-n cea din urmă oară !!!
poate se-ndură trenul de ATUNCI
şi nu mai trece fără să oprească,
aşa, cum a trecut de-atâtea ori,
pe lângă-mprejurarea mea lumească !!!
până ATUNCI, când trenul de ATUNCI
va să-mi asculte ceastă rugăciune,
te rog frumos, te rog foarte frumos,
SPUNE-MI CĂ EŞTI, DACĂ MAI POŢI A SPUNE !!!
(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")
