mă amăgeşte-al mării marmorean murmur
când cântul de sirene nu ştie să mai tacă
şi mă-nfioară cu-arfa lor mătăsoasă, dacă
ştiu să le-ascult melosul indiferent şi pur !!!
şi pur mă ştie-n pururi, de când am înţeles
ce se ascunde-n umbra înaltelor abisuri
ale răbdării celor care-au făcut din visuri
tot ce-nsemnează viaţă-ntre rugă şi eres !!!
mă amăgeşte glasul cestor făpturi de când
am coborât aicea, printre idei mărunte,
să văd cum nepăsarea începe să scufunde
(râzând) pământu-n apă şi apa în pământ !!!
le-ascult fără sfârşire...mi-s linişte şi dragi,
mi-s cele ne/miloase...le caut o salvare:
murmur la ţărmul mării şi cer continuare
pen-tru na-ivi de-mo-nici şi pa-ra-di-zi-aci !!!
