NUMAI POEZIE [pentru Georgiana şi Delia (de Jugănaru) – La Mulţi Ani!]

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

(!) somn de oglinzi uitate pe clavir
chiar la ultimul concert pentru două şi o singurătate –
şi numai poezie, şi numai poezie,
şi numai fără de care nu se poate (!)
 
(!) somn pentru era odată ca niciodată
o vioară care nu m-a lăsat s-o des/cânt –
vioara semăna cu o lebădă nevertebrată,
eu semănam cu stradivarius din când în când (!)
 
(!) somn pentru ce-i frumos şi poate ajunge la mine
măcar cât durează o clipă în oglindă
fiindcă spaţiul a mâncat tot timpul
şi nu mai are când/cine să (mai) mintă (!)
 
(!) sumă de cvarte şi cvinte şi octave
alunecă în somn, însă două sunt împreună
până când – încă o dată – odată ca niciodată
va umple şi singurătatea şi oglinda cu noapte bună (!)

(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)

Citit 8450 ori Ultima modificare Duminică, 31 Ianuarie 2021 22:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.