BOCET de CĂPCĂUN (tragedie în Limba Română)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

(!) sunt un biet căpcăun – lumea zice că-s rău,
c-am muşcat din frumos şi din sufletul tău,
nu-mi dă nimeni un sfanţ, nici măcar un coltuc –
nu-i mai bine să tac, să las tot, să mă duc (?)
 
(!) lumea râde că plâng şi mă face urât –
şi mi-i milă de toţi, şi-mi stă sufletu-n gât –
hai şi tu să aprinzi lumânare de veci –
eşti ileană şi vreau să m-asculţi, să-nţelegi (!)
 
(!) ai să vezi cât de trist, ai să vezi cât de greu
va să fie – de-acum – drumul tău, drumul meu –
fără el...totu-i sec, fals, crud, lacom, străin (!)
 
(!) sun un biet căpcăun strâmb, stingher şi puţin –
numai tu mai pricepi cum că vreau să mă sui
într-o carte, demult, cu vremi dulci-amărui (!)
 
lumea zice să-s prost, c-am mâncat de pe jos –
plâng de tot, plâng de tot...c-a murit făt-frumos (!)

(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)

Citit 13983 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.