tata măsoară drumul pân-acasă
cu lumânarea ochilor de lup –
lemne de foc întârziat apasă
înspre genunchi clavicule de cub
în urma lui pădurea se descalţă,
cu tot cu lupi s-apropie de sat –
scade lungimea firului de aţă
şi creşte frunza lemnului tăiat
curând n-o să mai vină dimineaţă
şi focul se va stinge pe cuvânt –
şi tata şi copacii se înalţă
încet, spre cer, cu ochii în pământ
tristeţi de lup se spânzură de ploaie,
inele oxidează pe butuci –
în ascuţit/unghi cubul se îndoaie
sub greutatea lemnelor de cruci
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DRUMUL până ACASĂ (despre TATA) Scris de Ion Zimbru
