S-a dus bătrânul... n-a mai apucat
să mergem - cu sfială - în pădure
şi să-mi arate: ista-i lemn de cruce,
tăcut şi drept şi gata să îndure!
S-a dus bătrâna... tare a mai vrut
să mergem - fără frică, în tăcere -
la orizont - pe deal - şi să-mi arate:
aista-i punctul nostru de vedere!
Şi se tot duc bătrânii noştri sfinţi,
pe o cărare - nu aud regrete -
şi parcă vor să-mi spună: este bine,
sunt locuri, însă nu mai sunt bilete!
N-au apucat - eu vreau să înțeleg
mai mult despre asemenea cărare
pogorâtoare-n lacrimă și-amin:
CÂT POATE VECINICIA FI DE MARE?!
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" BĂTRÂNII (despre Costică Avram, zis Țugui, din Cudalbi) Scris de Ion Zimbru
