MOTTO:
"singurătatea lui Unu/ seamănă cu Mama la naşterea mea./
mi-i dor de Mama,/ singura Lege din Univers".
[Iolanda Cremene]
A tăcut mătuşa - sora mamei -
într-o clipă, noaptea, a tăcut.
Pâlpâia - prin lacrimă - lumina
şi misterul altui început.
Unii spun că a plecat la mama
şi la fiul ei plecat demult.
Alţii spun că a pornit Uitarea
către cel mai des Necunoscut.
N-am ştiut că trebuie să plece,
nici nu ştiu de ce n-a mai rămas.
Ce femeie vrednică, ce mamă
într-o clipă s-a dat jos din ceas.
Ce să fac? Aşez nişte cuvinte
şi mă uit la păsări şi la tei.
A tăcut mătuşa - sora mamei -
şi s-a dus - de tot - la mama ei.
Din colecţia "Cele mai triste poezii rămase tablou" TĂCERE [de/spre TĂCERE] Scris de Ion Zimbru
