(!) era frig şi vânt şi zăpadă
cât poate ochiul şi gândul să încapă -
veniseră foarte mulţi oameni s-o plângă
şi s-o ducă la groapă (!)
(!) veniseră din sus şi din jos,
din satul ei, din satul meu, din alte sate -
se uitau la ea cum tace în sicriu,
cu mâinile şi cu picioarele legate,
de parcă i-ar fi fost cuiva frică
nu cumva să se ridice - deodată -
şi să spună: bine aţi venit, dragii mei,
hai să mergem în ogradă,
luaţi loc sub tei,
staţi la masă, lăsaţi lacrămile la poartă,
faceţi-vă semnul crucii şi amintiţi-vă
că mamele nu mor niciodată (!)
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ODATĂ și O DATĂ (7 Ianuarie 2004) Scris de Ion Zimbru
