te mai aştept şi te mai strig şi te mai ştiu
într-un aproape-ncă departe de pustiu,
încă te văd cum vii sub măr,/ să (re)muşcăm într-adevăr
şi să murim...cât încă nu e prea târziu!
cred că aşa-i cel mai frumos, cel mai curat –
cum spune şarpele-nţelept şi blestemat,
cum se aude din adânc:/ tu să nu plângi, eu să nu plâng,
nimic n-ar fi, dacă n-ar fi nici un păcat!
tu vezi ce vis? tu vezi ce gând ispititor
creşte-n grădina celor care (nu) mai mor
decât în fel şi-n chip divin,/ departe-(n pururi) de amin?
şarpele nu-i cest vis şi gând nemuritor?
te rog să vii şi să strigăm într-un cuvânt:
hai la ispită, hai la mere...pe pământ!...
altfel, suntem fără să fim!.../ altfel, murim fără să ştim!
hai la iertare!...hai la sfântă!...hai la sfânt!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” HAI LA ISPITĂ! (cât încă nu e prea târziu) Scris de Ion Zimbru
