RECHIZITORIU DE TOAMNĂ (pentru Nicolae Crețu - La Mulți Ani!)

RECHIZITORIU DE TOAMNĂ (pentru Nicolae Crețu - La Mulți Ani!)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ce toamnă, zic: frumoasă, criminală,
se/duce, umple sufletul cu spini...!
aşa se aleg pulberea şi scrumul
din lampa mea cu zece aladini!

Aşa se surpă visul din castelul
plin cu ilene, zmei şi feți-frumoşi,
aşa cad caii verzi şi tac pe vale,
pe deal, mâncaţi de lupi majestuoşi!

Văd… a rămas o pasăre pe sârmă
şi-aud simfonic, sec: da! da! da! da!
şi tace lângă lampa sfărâmată,
cu aladini din răsărirea mea!

Îţi cer iertare, toamnă, majestate,
ia-mă cu tine, merg pe sus, pe jos,
merg înapoi, merg înainte, doamnă…!
A fost frumos, a fost foarte frumos!

Nec Plus Ultra - Colecție

Citit 7256 ori Ultima modificare Luni, 19 Decembrie 2022 01:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.