(Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou”)
bună ziua până-n seară, când răsare noaptea bună –
cea mai bună dintre sfetnici, dintre luminaţii care
îmi arată drumul/calea spre liman, spre ţărmul unde
luna plină-i mult mai goală, şi mai nouă, şi mai mare,
şi citim pe ea desene cu iubiri şi nume rare,
CU DE/MULTUL NE/MURIRII SMULSE DIN ENUMERARE !!!
hieroglife cu lunateci, cu antici şi cu antice
arătări în cercuri/linii, trame-n destrămări şi scame:
tragedii până la viaţă, comedii până la moarte –
toate prin abracadabra, prin cinel-cinel – ce foame
de adânc şi nalt porneşte iarăşi, prin re/numărare
ÎN PREZENTUL NE/MURIRII SMULSE DIN ENUMERARE !!!
bună ziua până-n seară, când se lasă întuneric –
cel mai luminat din sfinţii dregători stăpâni ai nopţii,
cel mai blând în văzul lunii şi-n batjocura mulţimii –
chiar de-l dau afară orbii, rătăciţii, cruzii, copţii,
el scoboară în istovul viitor re/nume rare,
N-AŞTEPTAREA NE/MURIRII SMULSE DIN ENUMERARE !!!
