Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) singuro, tu eşti aceasta?/ singuro, tu eşti cealaltă?
dacă eşti aceasta, unde-i/ respirarea cea înaltă,
mirosind a steauă verde,/ a sărutul mătăciunii
când mă vor sub arătură/ şi adorm (la pândă) unii?
când mă spun pe la icoane/ şi-mi sting (fănăraşii) alţii,
urmărindu-te sub lună/ cum aştepţi şi cum pe cal ţi-i
(gata de plecare-n lume)/ scumpa ta alcătuire?
dacă eşti aceasta, cine-i/ ultimul tău (singur) mire (?)
(!) dacă eşti cealaltă, unde-i/ respirarea cea adâncă,
mirosind a colţ de floare/ (singură) pe colţ de stâncă
prăbuşită-n vale? unde-s/ talele-ademenitoare
rochii lungi (fără sfârşire)/ de mireasă? oare care
mire nu mai vrea să-nceapă,/ ori nu ştie să-nţeleagă
sufletul tăcerii, umbra,/ strigătul din piatră seacă?
dacă eşti cealaltă, spune,/ steauă lungă şi subţire:
ultimul tău singur poate/... (n-întuneric!)... să se mire (?)
