DULCE şi AMAR (mic... tratat de lumină)

DULCE şi AMAR (mic... tratat de lumină)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Moto: „De unde are Raiul lumină? Ştiu: îl luminează Iadul cu flăcările lui”.
(Lucian Blaga)

Mă număr printre cei nenumăraţi
în marea socoteală care-mparte
dulcegării la morţii cei curaţi
şi-amărăciuni la morţii cu păcate!

Mă simt bătut de soartă, blestemat -
vântul mă bate-ncolo şi încoace -
cred că Numărătorul nu mă vrea,
şi Numitorul vrea să (se) mai joace!

Îmi pare rău că sunt nenumărat -
şi iar şi iar şi iar mă trece rândul
când strig şi zic şi jur că-s păcătos
cu fapta şi cu vorba şi cu gândul!

Fac răul bine, binele-l fac rău -
poate aşa m-ascultă şi mă-nvaţă -
şi poate nu rămân Nesocotit,
departe de amar sau de dulceaţă!

Sunt păcătos şi stau la numărat -
mă ocoleşte... văd că nici nu-i pasă
acestui Numitor Numărător -
Mă număr singur şi rămân Acasă!

Citit 3292 ori Ultima modificare Duminică, 11 Mai 2025 09:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.