Şi liniştea pogoară pe arcade,
pe ziduri, pe ferestre, pe pilaştri -
mă caută, s-apropie, mă strigă,
poartă strai alb şi are ochi albaştri
ca două cioburi tocmai de la cerul
care s-a spart de tot, pe îndelete,
de la un tunet negreşit, aseară,
când a plouat de foame şi de sete!
S-apropie întruna şi m-atinge,
îi simt eternitatea, mă-mpresoară -
şi înţeleg şi cred că sunt al ei,
pe dinăuntru şi pe dinafară,
pe unde n-a trecut n-atâta viaţă
fiindc-a fost continuu închis
într-un cuvânt: şi sufletul şi gândul
şi geamul de la dor şi de la vis!
Acuma toate-s goale şi-s deschise -
văd şi aud şi-s lămurit şi ştiu
că-ncape toată liniştea pierdută,
dar cred că e târziu, târziu, târziu!
STRAI ALB și OCHI ALBAȘTRI (poem postum de foame şi de sete) Scris de Ion Zimbru
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro
