N-am mai avut răbdare şi m-am dus
până acolo, chiar până la poartă –
era lumină-n geamuri şi-am strigat
ultimul strigăt, poate mă aude
şi îmi deschide şi apoi mă iartă
pentru greşeală şi pentru păcat,
cu farmecele lui ne/cunoscute
şi cu blândeţi păstrate-ntruna pentru
cei care fug de Naltul cestui Centru!
Şi mi-a deschis...şi m-a primit în cel
mai simplu loc şi nevăzut la chipu-i:
şi-a început iertarea pentru tot,
cum nu mi-a dat prin inimă şi minte,
cum n-am ştiut odată să-mi închipui
şi să visez!...Doamne, ce somn a fost,
ce vis fără-napoi, fără-nainte,
printre atâtea negre şi deşarte:
cel mai curat din Viaţă şi din Moarte!
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”. CEL MAI CURAT (psalm de fugă) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
PROFESORUL de LINIȘTE Ulciorul şi Cobiliţa de la Tata (pericopă) HAI SĂ FACEM GUTUI!!! DOR (dosarele XYZ) AŞA mi-a ZIS
Mai multe din această categorie:

